STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Moldova » Codruța Pantazi, fost procuror pășcănean, găsită moartă în locuință alături de o altă femeie
pmp

Codruța Pantazi, fost procuror pășcănean, găsită moartă în locuință alături de o altă femeie

Sfârșit de săptămână cu o TRAGEDIE în suburbia Lunca-Pașcani. Fostul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, Codruța Pantazi a fost găsită decedată în propria locuință. Alături de aceasta se mai afla o femeie, apropiată ca vârstă, decedată. Anchetatorii fac cercetări și au precizat că deocamdată nu se știe cu exactitatea cauza decesului. Cert este că nu există urme de violență iar cel mai probabil cauza a fost o intoxicație cu fum sau gaz.

„Ieri, în jurul orei 12.30 am fost sesizați despre faptul ca doua femei au fost găsite decedate în anexa locuinței uneia dintre ele, din municipiul Pașcani. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat cadavrele a doua femei, de 61 de ani, respectiv 62 de ani. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cauzei decesului, iar cercetările continuă”, precizează reprezentanții IPJ Iași într-un comunicat de presă.

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...