Lucrările de investiții din comuna Miroslovești continuă în ciuda acestei perioade nu tocmai propice pentru o primărie.
Primarul Constantin Cojocaru a precizat pentru Jurnalul Regional că la ora actuală se execută lucrări pentru extinderea rețelei de gaze naturale, etapa a patra, pe raza satului Soci, pe o lungime de 1545 m liniari. În aproximativ două săptămâni de zile ele vor fi finalizate, banii folosiți pentru acest obiectiv fiind din bugetul local al comunei.
”Continuăm cu lucrările de investiții pe raza comunei, chiar dacă sunt probleme din mai multe puncte de vedere administrative din cauza epidemiei. În curând finalizăm cu cea de-a patra etapă de extindere a rețelei de gaze naturale. Acum se execută lucrări în satul Soci. În proporție de 60% sunt executate lucrări la Căminul Cultural din Miroslovești și cred că până cel târziu la sfârșitul acestui an proiectul va fi finalizat. Avem o firmă serioasă (SC MARVIO Pașcani – n.r.) care respectă termenii proiectului câștigat prin licitație. Ne aflăm în deliberare cu investiția la Căminul Cultural din satul Soci. Deja sunt trei ofertanți și cred că până la sfârșitul lunii mai se va afla firma care va câștiga proiectul. Tot în perioada imediat următoare va avea loc licitația pentru execuția proiectului privind amenajarea unei platforme de gunoi de grajd. Licitația se desfășoară prin Ministerul Mediului”, a declara primarul comunei Miroslovești.
În faza de execuție se află și proiectul privind amenajarea spațiilor verzi din comună. „Ne aflăm cu documentații depuse la Compania Națională de Investiții (CNI) pentru modernizarea a 2,1 km de drum local afectat în urma inundațiilor și consolidare mal. Proiectul are o valoare de 1 000 000 de euro. Ne aflăm cu el în faza de evaluare. Tot legat de asfaltarea drumurilor din comună, proiecte care sunt prioritare pentru noi, suntem în proceduri de licitație pentru modernizarea unei lungimi de 11,8 km de drumuri locale, format din mai multe tronsoane. Banii provin de la bugetul local al comunei”, a mai spus Constantin Cojocaru.
Edilul șef a mai explicat faptul că în această perioadă urmează a fi achiziționate camere de supraveghere ce vor fi montate în zonele publice.
„Avem lucrări în execuție, altele vor începe în curând și ne preocupăm să prindem finanțări europene pentru noi obiective. În acest sens, așteptăm exercițiul financiar pe AFIR, perioada 2021 – 2027. Îmi doresc să finalizez cu extinderea aducțiunei de apă dar și de gaz în Miroslovești. Vreau să existe accesibilitate la utilități într-un procent de 90-95% pentru locuitori”, a încheiat primarul comunei Miroslovești, Constantin Cojocaru.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
