STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Moldova » Costică Pânzaru, implicat într-un nou accident rutier în suburbia Blăgești
pmp

Costică Pânzaru, implicat într-un nou accident rutier în suburbia Blăgești

Fostul manager al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani a fost implicat recent într-un nou accident rutier. Din informațiile deținute, se pare că Costică Pânzaru a pierdut controlul autoturismului și a intrat cu mașina într-un parapet din suburbia Blăgești – Pașcani. Potrivit reprezentanților IPJ, acesta se deplasa dinspre Ruginoasa spre Pașcani (varianta ocolitoare suburbia Blăgești) când a pierdut controlul autoturismului. La fața locului a ajuns și un echipaj de poliție pentru cercetări. Se pare că Pânzaru consumase alcool, etilotestul indicând 1,21 mg alcool pur în aerul expirat. Au existat doar pagube materiale. Acesta a fost condus la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani pentru recoltarea probelor biologice și eventual îngrijiri medicale.

Amintim că în luna octombrie 2017, doctorul ginecolog a suferit un alt accident rutier pe raza localității Costești. Doctorul se afla singur în mașină și a reieșit faptul că nu a adaptat viteza legală la condițiile de drum. Astfel ca a pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat. La acea vreme au apărut informații cum că dr. Pânzaru a încercat să evite niște porci mistreți apăruti pe șosea. Informația nu a putut fi confirmată de către cei de la IPJ.

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...