Astăzi, începând cu ora 11.00, în sala multifuncțională din cadrul Primăriei Pașcani a avut loc deschiderea oficială a Zilelor Municipiului Pașcani. Evenimentul a început cu primire invitaților, tot mai puțini la număr de la an la altul. A urmat un Te Deum susținut în sobor de 7 preoți având în conducere pe protopopul municipiului Pașcani.
Printre cei care au acceptat invitația lui Pintilie se numără deputatul PNL din Pașcani – Sorin Năcuță, senatorul liberal Liviu Brătescu, subprefectul Iașului – Constantin Dolachi, viceprimarul din Ialoveni cu care municipiul Pașcani este înfrățit – Vlad Cernat, circa trei primari din apropiere și angajați a-i primăriei sau ai serviciilor din subordine. A lipsit președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.
De mult timp între cei doi există o relație nu tocmai de bun augur municipalității. În deschidere primarul Marius Pintilie a prezentat un scurt raport de activitate unde a trecut în revistă proiectele care se desfășoară în municipiu. A urmat apoi rând pe rând invitații acestuia care a lăudat activitatea liberalului de la cârma municipalității și scorul obținut la alegerile locale.
După elogiile aduse, cei prezenți au luat parte la spectacolul oferit de Ansamblul de dansuri populare „Rapsozii Siretului” din Pașcani iar spre final premierea elevilor olimpici, a șefilor de promoții sau a celor care au obținut rezultate remarcabile la Olimpiade. Nu a lipsit nici dineul aranjat cu fast în apropierea sălii.