Acasă » ECONOMIC » Afaceri » Electroputere VFU Pașcani a finalizat revizia capitală la Săgeata Albastră cu numărul opt
pmp

Electroputere VFU Pașcani a finalizat revizia capitală la Săgeata Albastră cu numărul opt

Încă un automotor de tip Siemens Desiro a ieșit de pe porțile fabricii Electroputere VFU Pașcani după o revizie capitală. Potrivit societății este a opta Săgeată Albastră ce a fost reparată din cele 50 prevăzute în acordul cadru încheiat cu CFR Călători. Astfel că Săgeata Albastră a intrat de astăzi în serviciul călătorilor.

„După un repaus de 6 luni, a venit rândul Săgeții Albastre AM 2054 să intre în serviciul publicului călător, după revizia capitală de tip R9, făcută la Electroputere VFU Pașcani”, spun cei de la Electroputere VFU Pașcani pe pagina lor de Facebook.

Precizăm că societatea a fost înființată în 1869 de specialiști austrieci și polonezi. La ora actuală Electroputere VFU Pașcani SA este membră a Grampet Group fiind una dintre cele mai importante companii de pe piața materialului rulant din România.

Pe parcurs s-au făcut investiții în tehnologie, know-how și resurse umane iar compania a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare: construcția de vehicule feroviare.

Pentru a marca această tranziție denumirea companiei a fost schimbată din REMAR (REparatii Material Rulant) în Electroputere VFU Pașcani.

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cimitirul vechi din Pașcani rămâne la biserică. Inițiativa lui Vlad Macovei a fost votată de toți consilierii prezenți

Pășcănenii nu vor plăti taxe pentru morminte în cimitirul vechi. Consilierii au decis să rămână ...