STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Pascani » FOTO | Alegeri la Organizatia PNL Pascani.
pmp

FOTO | Alegeri la Organizatia PNL Pascani.

 

C.P. Organizaţia  Partidului  Naţional  Liberal din Paşcani  a susținut alegeri la nivelul celor două structuri interne: Organizația Femeilor Liberale (OFL) și Organizația Persoanelor Vârstnice (OPV3).

 

Ieri, începând cu orele 13.00, la sediul Organizației Partidului Național Liberal din Pașcani, s-a desfășurat conform statutului PNL, procesul de alegeri  pentru conducerea a două, din cele trei structuri interne, TNL având deja stabilită conducerea de la începutul acestei luni, în concordanță cu calendarul intern de alegeri.

 

În deschiderea evenimentului a luat cuvântul președintele PNL Pașcani, Marius Pintilie, cu acest prilej fiind invitați și consilierii locali liberali, pentru  susține și supraveghea buna organizare a precesului de alegeri.

 

Din cadrul organizațiilor județene similare, a fost prezentă o delegație compusă din doamnele Maria Cabalău, președinta Organizației Județene a Femeilor Liberale și doamna Magdalena Lupu, Președinta Organizației Județene a Persoanele Vârstnice,  pentru a discuta cu acest prilej și despre alegerile Biroului Politic Județean.

 

Au urmat prezentările candidaților pentru funcțiile de conducere și cele de membru în Biroul Politic al fiecărei structuri, după care a fost votată conducerea OFL și OPV3 Pașcani, după cum urmează:

 

OFL PAȘCANI:

 

Președinte: Constantinescu Petronica, Prim-vicepreședinte: Pantel Cornelia;

Vicepreședinți: Adavidoaiei Lucia Gabriela, Spiridon Mihaela Iulia, Timofte Maria, Gheorghică Cristina;

Secretar general: Judele Manuela;

Membri: Davidoaia Victoria, Percă Eugenia, Bucan Elena, Năcuță Mariana.

 

OPV3 PAȘCANI:

 

Președinte: Niță Vasile;  Prim-vicepreședinți: Acatrinei Constantin, Mercore Marin;

Vicepreședinți: Cojocariu Mihăiță, Țibulcă Gheorghe, Tătaru Mihai, Niță Ecaterina, Tataru Maria;

Secretar general: Davidoaia Victoria; Secretar general Adjunct: Pantel Cornelia;

Membri: Vicoveanu Mihai, Șchiopu Dumitru, Bostan Vasile, Enache Mihai, Rusu Ion.

 

Precizăm că președinții aleși ai celor celor două structuri interne PNL Pașcani au fost desemnați  pentru a  candida și pentru funcții reprezenttive în Birourile Politice Județene ale OFL și OPV3.

 

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...