Imagini dezolante într-o comună aflată în apropierea municipiului Pașcani. Străzi neasfaltate, buruieni desprinse ca dintr-un film SF, clădiri publice ce tind să se prăbușească și bani risipiți pe flori pentru a „acoperi” peisajul bacovian din Lespezi.
„Nepăsarea, indiferența, cheltuirea iresponsabilă a banilor publici, lipsa de respect fata de cetățean”, sunt câteva nemulțumiri pe care consilierul local Ioan Paiu le-a relatat în cuvinte dar și cu poze într-o postare pe o rețea de socializare. Comuna Lespezi, administrată de eternul primar Ioan Lazăr – PNL, controversat de-a lungul timpului printr-o serie de scandaluri publice, arată din ce tot mai rău. Opozantul acestuia de la PRO România este de părere că primarul Lazăr cheltuie banul public după bunul plac și nu în interesul cetățenilor de rând sau al comunității.
Spre exemplu, Paiu arată că edilul șef a risipit din banii publici peste 23.000 lei pe lalele. Florile au fost cumpărate pentru înfrumusețarea localității numai că realitatea este cu totul alta.
„Să facem din „frumos” o tradiție! Așa ne erau prezentate în luna aprilie superbele lalele cumpărate cu 23 700 RON, prin intermediul cărora edilii comunei Lespezi i-și manifestau respectul față de cetățean.
Se pare că adjectivul „frumos” a fost pus pe bună dreptate în ghilimele, fiindcă realitatea din comună arată cu totul altfel. Clădiri lăsate să se dărâme, garduri rupte, trotuare năpădite de buruieni, un dispensar care se degradează pe zi ce trece, drumuri stricate, șanțuri podețe înfundate, o canalizare pluviala fără capace de 25 de ani, astfel i-și așteaptă comuna Lespezi, în luna august, cetățenii veniți în concediu de peste hotare. Oare așa arată și locurile pe unde-și petrec concediile edilii noștri??? Nepăsarea, indiferența, cheltuirea iresponsabilă a banilor publici, lipsa de respect fata de cetățean, sunt câteva din elementele care au devenit deja tradiție pentru Primaria Comunei Lespezi! Pe lângă impasibilitatea celor care ne conduc, nici spiritul civic al cetățenilor nu pare să existe!”, precizează Ioan Paiu într-o postare pe Facebook.
Primarul comunei Lespezi, Ioan Lazăr nu a putut fi de găsit pentru a comenta soarta tristă a comunei pe care o păstorează de peste cinci mandate.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani














