Acasă » REGIONAL » Harlau » HÂRLĂU | Tânăr din Cotnari surprins la volan deși nu avea permis
pmp

HÂRLĂU | Tânăr din Cotnari surprins la volan deși nu avea permis

În cursul zilei de ieri, 19 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Hârlău au identificat un tânăr în vârstă de 23 de ani, care conducea auto pe raza comunei Cotnari. Din primele cercetări efectuate a rezultat că acesta nu ar deține permis de conducere.

„La data de 19 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Hârlău au identificat un tânăr în vârstă de 23 de ani, care conducea auto pe raza comunei Cotnari, deși nu ar deține permis de conducere.
Astfel, în urma verificărilor efectuate în baza de date, a rezultat faptul că acesta nu ar deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Cercetările continuă”, au comunicat reprezentanții Biroului de presă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași (IPJ).

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cimitirul vechi din Pașcani rămâne la biserică. Inițiativa lui Vlad Macovei a fost votată de toți consilierii prezenți

Pășcănenii nu vor plăti taxe pentru morminte în cimitirul vechi. Consilierii au decis să rămână ...