STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » ECONOMIC » Afaceri » Iaşiul atrage investiţii publice de 1,2 mld. euro şi private de 500 mil. euro
pmp

Iaşiul atrage investiţii publice de 1,2 mld. euro şi private de 500 mil. euro

♦ Investiţii majore în infrastructură depăşesc 1 mld. euro în proiecte precum extinderea aeroportului, Spitalul Regional de Urgenţă, Lotul Mirceşti – Paşcani din A7, fonduri PNRR pentru tramvaie şi renovarea şcolilor şi blocurilor, precum şi fonduri BERD pentru depoul Dacia.

Compania IULIUS a finalizat anul acesta o investiţie de 120  de milioane de euro în proiectul de birouri Palas Campus. Acesta se adaugă clădirilor United Business Center din ansamblul mixed-use Palas, polul de birouri dezvoltat de Iulius la Iaşi totalizând 130.000 mp, 8 clădiri, 70 de companii partenere şi 14.000 de angajaţi. În ceea ce priveşte zona de retail, Palas Iaşi se numără printre cele mai puternice poluri comerciale din România, considerat a fi cel mai performant din afara Capitalei.

„Primele nouă luni ale acestui an au fost foarte bune. Am înregistrat peste 16,2 mili­oa­ne de vizitatori, am reuşit suplimentarea suprafeţei închiriabile cu aproxi­mativ 4.000 mp, am adus noi retaileri aşteptaţi de clienţii noştri, în premieră regională, precum Peek & Cloppenburg, Hugo Boss, Obsentum, Intimissimi, Calzedonia, iar la nivel de vânzări suntem peste cifrele de anul trecut”, explică Gabriel Iaţco, shopping center manager, Palas Iaşi.

Impact Developer & Contractor, dezvoltator cu prezenţă naţională, a obţinut anul acesta autorizaţia de construire pentru proiectul Greenfield Copou, cu o valoare de piaţă estimată la peste 175 milioane de Euro. „Dezvoltat pe o suprafaţă de 50.263 mp, proiectul va cuprinde 1.062 de apartamente situate în 26 de imobile, 1.083 de locuri de parcare subterane şi supraterane şi peste 18.000 mp de parcuri, spaţii verzi şi numeroase facilităţi”, spune Tinu Sebeşanu, CEO, Impact Developer & Contractor.

Investiţii publice majore în proiecte de infrastructură de 1,2 miliarde de euro alături de investiţii de 500 de milioane de euro în proiecte private imobiliare transformă Iaşiul în unul dintre cele mai importante oraşe pe harta de investiţii a României. Acestea sunt principalele concluzii ale dezbaterii „Iasi Real Estate Roundtable”, organizată astăzi de Romania Property Club (RPC). Cele mai importante investiţii în infrastructură aflate în derulare sunt  proiecte precum investiţia de 100 de milioane de euro pentru extinderea aeroportului cu scopul de a atinge o capacitate anuală de 3,3 milioane de pasageri. În primele 10 luni ale anului aeroportul a înregistrat un trafic record de 2 milioane de pasageri. Lista este completată de lotul Mirceşti-Paşcani din A7 – 300 de milioane de Euro, spitalul Regional de Urgenţă – 670 de milioane de euro, fonduri PNRR de 175 de milioane de euro pentru tramvaie şi modernizarea şcolilor şi blocurilor şi fonduri BERD de 40 de milioane de euro pentru depoul Dacia.

Iaşiul este un oraş de importanţă istorică şi culturală pentru România, reprezentând capitala informală a regiunii de nord-est. Judeţul are o populaţie de 983.506 persoane, a doua cea mai populată zonă după Bucureşti. Zona metropolitană găzduieşte mai mult de jumătate din populaţia judeţului. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi este prima instituţie de învăţământ superior  modernă din România. Împreună cu alte universităţi de prestigiu, sistemul educaţional din Iaşi numără peste 55.000 de studenţi români şi expaţi. Această bază puternică de forţă de muncă educată a atras zeci de companii multinaţionale de renume. Amazon şi-a deschis primul centru de cercetare şi dezvoltare în Europa de Est înainte ca România să intre în UE, în 2005.

Continuarea pe Zf.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

FOTO | VIDEO | Primăvară anticipată. Spectacol de lebede pe Râul Siret

Un cârd de lebede și-a făcut apariția în aceste zile pe Râul Siret. Imaginile au ...