STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Iasi » Ieşeancă în pericol de moarte, la spital, de la o înţepătură de ţânţar
pmp

Ieşeancă în pericol de moarte, la spital, de la o înţepătură de ţânţar

Primul caz de infecţie West Nile înregistrat în acest sezon la Spitalul de Infecţioase Iaşi u femeia a ajuns stabilă la medic, dar starea s-a înrăutăţit constant, fiind acum în stare foarte gravă. Pacienta nu a călătorit în afara ţării sau la mare

Primul caz de West Nile, infecţia cauzată de înţepătura de ţânţar, din acest sezon a fost confirmat la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Maria“ din Iaşi. Este vorba de o femeie în vârstă de 62 de ani, din municipiul Iaşi, care a ajuns la spital cu semne ale afecţiunii în urmă cu 10 zile. Medicii spun că femeia nu a călătorit în afara ţării, nici la mare, şi că, la început, starea sa era gravă, dar stabilă, însă, pe parcursul zilelor de spitalizare, femeia a început să se simtă tot mai rău. Aceasta are mai multe afecţiuni, printre care şi o boală cardiacă, din cauza căreia viaţa îi este pusă acum în pericol.
3-15 zile, incubaţia maladiei
„Pacienta în vârstă de 62 de ani a ajuns la spital cu simptome ale meningitei cauzate de West Nile, iar în cele din urmă, diagnosticul a fost şi confirmat. Am început imediat tratamentul, însă pacienta suferă de mai multe comorbidităţi, iar starea sa este acum destul de gravă. Continuăm să o tratăm, însă nu ştim cum va evolua. Prognosticul este rezervat“, a precizat profesorul Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ din Iaşi. Femeia este internată în secţia de terapie intensivă a unităţii medicale, sub supraveghere medicală.
Virusul West Nile a fost descoperit în 1937, în districtul cu acelaşi nume din Uganda, Africa, iar principala cale de transmitere a infecţiei la om este înţepătura de ţânţar. Perioada de incubaţie a infecţiei este cuprinsă între 3 şi 15 zile, iar cele mai multe dintre cazuri asimptomatice. Cu toate acestea, conform medicilor, aproximativ 20% dintre bolnavi au simptome asemănătoare gripei, precum dureri de cap, stare continuă de rău, febră, vărsături. La 1% din cazuri pot apărea şi simptome neurologie, precum meningita sau meningoencefalita. Până pe 14 august, când Institutul Naţional de Sănătate Publică a făcut ultima acutalizare cu privire la West Nile, au fost diagnosticate 8 îmbolnăviri în toată ţara, dintre care două persoane au decedat.

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...