Acasă » REGIONAL » Moldova »  Investiții importante pentru comuna Hărmănești. Proiecte noi pentru următorii ani
pmp

 Investiții importante pentru comuna Hărmănești. Proiecte noi pentru următorii ani

Anual, comuna Hărmănești a beneficiat de investiții importante atât din fonduri Guvernamentale cât și Europene. Primarul Ioan Secrieru și-a făcut un bilanț cu privire la principalele obiective propuse și realizate dar și-a creionat un nou plan de investiții pentru următorii ani.

„Primăria a alocat, şi în acest an, fonduri pentru continuarea proiectelor începute şi realizarea unor noi învestiţii în comuna Hărmăneşti. Avem toată convingerea că, în următoarea perioadă, vom finaliza lucrările de canalizare pe raza comunei”, a precizat primarul comunei Hărmănești, Ioan Secrieru.

„De asemenea, recent a fost aprobat un proiect privind asfaltarea a 7,8 kilometri de drum. Este vorba despre mai multe tronsoane care leagă străzile comunale de drumul principal”, a mai spus edilul șef.

Proiecte realizate în comuna Hărmănești:

  1. Sediu Primărie nou
  2. Reabilitare și dotare Școala Hărmăneștii Noi
  3. Reabilitare și dotare Școala Gimnazială Hărmăneștii Vechi
  4. Stație de epurare în satul Hărmăneștii Vechi
  5. Stație de pompare în satele Boldești, Hărmăneștii Noi și Hărmăneștii Vechi
  6. Reabilitare iluminat public în satele Boldești, Hărmăneștii Noi și Hărmăneștii Vechi
  7. Asfaltare drumuri comunale în satele Hărmăneștii Noi și Hărmăneștii Vechi
  8. Achiziție buldoexcavator
  9. Aducțiune apă Hărmăneștii Noi și Boldești
  10. Construcție și dotare centru de zi Hărmăneștii Vechi – program aflat în derulare
  11. Reabilitare poduri în satele Boldești, Hărmăneștii Noi și Hărmăneștii Vechi
  12. Balastare drumuri sătești
  13. S-a obținut finanțare pentru asfaltarea a unei lungimi de 5,8 km de drum în localitatea Hărmăneștii Vechi și pentru alți 2,1 km de drum în satul Boldești
  14. Demersuri făcute la Consiliul Județen Iași în vederea asfaltării drumului județean DJ 281 C Blăgești-Hărmănești-Cotnari.

Aflăm de la primarul Ioan Secrieru care sunt proiectele comunei pentru perioada următoare

  1. Aducțiune de gaz în satele Boldești, Hărmăneștii Noi și Hărmăneștii Vechi – s-a constituit o asociație cu localitatea Todirești, urmând să se implementeze proiectul.
  2. Asfaltare drumuri sătești în Boldești, Hărmăneștii Noi și Hărmăneștii Vechi – în vederea închiderii procesului de asfaltare a întregii comune
  3. Amenajare teren fotbal în Hărmăneștii Vechi
  4. Sală de sport la Școala Gimnazială Hărmăneștii Vechi
  5. Reabilitare Cămin Cultural în satul Hărmăneștii Noi
  6. Dispensar uman în satul Hărmăneștii Vechi
  7. Achiziție de un microbuz școlar necesar elevilor din comună pentru diferite activități atât școlare cât și religioase sau culturale
  8. Amenajare parc Hărmăneștii Noi

Amenajare spațiu de joacă pentru copii la Grădinița Hărmăneștii Vechi.

Articol preluat din ediția de print al ziarului JURNALUL REGIONAL 

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cimitirul vechi din Pașcani rămâne la biserică. Inițiativa lui Vlad Macovei a fost votată de toți consilierii prezenți

Pășcănenii nu vor plăti taxe pentru morminte în cimitirul vechi. Consilierii au decis să rămână ...