Bugetul general consolidat al judeţului ajunge în 2018 la peste un miliard de lei. În timp ce cheltuielile sunt estimate la 1,06 miliarde lei, veniturile sunt de 947 milioane lei. Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean (CJ), deficitul va fi acoperit din excedentele bugetului local al CJ şi unităţilor din subordine. Pentru investiţii, autorităţile estimează că vor fi cheltuiţi peste 190 milioane lei.
Cei mai mulţi bani, peste 124 milioane lei, sunt alocaţi pentru reabilitarea infrastructurii rutiere: drumurile Iaşi – Suceava, Botoşani – Iaşi şi mai multe tronsoane de drumuri judeţene. Dintre tronsoane, printre cele mai mari proiecte se numără DJ246 pe ruta limita judeţ Vaslui – Tufeştii de Sus – Scânteia – intersecţie DJ248 – Şcheia – Drăguşeni – Ipatele – Ţibăneşti (circa 37 km, investiţie estimată la 27,6 milioane lei), DJ 281C (intersecţie DN 28A – Hărmăneşti – Todireşti – Coasta Măgurii – Cotnari – intersecţie DN 28B, 19,2 milioane lei), DJ 208F (Heci – Tătăruşi – Iorcani – limită judeţ Suceava, 17,7 milioane lei), Târgu Frumos – Cucuteni (9,7 milioane lei) şi intersecţie DN 24 – Al.I.Cuza (8,8 milioane lei). CJ mai are în plan, printre altele, finalizarea lucrărilor la monumentul istoric din str. Vasile Alecsandri nr. 6 (8 milioane lei) şi la sistemul de management al deşeurilor (9,8 milioane lei), precum şi demararea lucrărilor la parcul industrial de lângă Leţcani (6,9 milioane lei).