Acasă » CULTURAL » Educatie » Ministrul Educației: Examenele naţionale nu vor fi decalate sau anulate

Ministrul Educației: Examenele naţionale nu vor fi decalate sau anulate

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a avut, joi, discuţii cu sindicaliştii din învăţământ şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor din domeniu şi a precizat, într-o conferinţă de presă, că nu s-a făcut referire la anularea sau decalarea examenelor naţionale, potrivit Agerpres.

Ministrul Cîmpeanu s-a întâlnit cu reprezentanţii sindicatelor “Spiru Haret”, FSLI, Alma Mater, ai Consiliului Naţional al Elevilor, ai Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, dar şi cu cei ai studenţilor de la ANOSR, UNSR şi USR.

Potrivit ministrului, examenele naţionale trebuie să aibă loc la datele planificate, cu prezenţă fizică şi pe o tematică ce trebuie adaptată la ceea ce s-a predat şi la ceea ce a asimilat elevul.

“În niciun caz, în nicio discuţie nu a rezultat anularea şi nici măcar decalarea examenelor naţionale.

Pentru predictibilitate, examenele naţionale trebuie să se deruleze la datele planificate, cu prezenţă fizică şi pe o tematică ce într-adevăr va trebui să fie adaptată la ceea ce s-a predat şi la ceea ce a asimilat elevul. Ceea ce s-a predat ştim din raportări, ceea ce a asimilat elevul vei putea şti în urma unei evaluări personalizate. Pentru că există discrepanţe mari pe care trebuie să le recunoaştem, să le asumăm şi să vedem ce putem să facem mai bine pentru a diminua pierderile.

Nu pretinde nimeni că vom putea compensa absolut toate pierderile, este important să compensăm cât mai mult din aceste pierderi”, a arătat ministrul Educaţiei.

Întrebat la ce buget se aşteaptă anul acesta pentru Educaţie, Sorin Cîmpeanu a răspuns: “La un buget mai mare în valoare absolută decât bugetul anului 2020”, potrivit digi24.ro

About Redactia

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

DOC | Propuneri aduse la „Lista de investiții” a bugetului pășcănean de către consilierul local PMP Sorin Olariu. Iată ce proiecte vizează

Au început să fie făcute propuneri pentru „Lista de investiții” pe anul 2021 la Bugetul ...