Polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Hârlău şi Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Hârlău au acţionat, pe raza de competenţă, pentru asigurarea unui climat corespunzător de siguranță publică și creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice. Astfel de controale au tot existat până în prezent și de fiecare dată au fost constatate zeci de încălcări ale legii.
În cadrul acțiunii de ieri au fost controlate 13 societăți comerciale și au fost verificate 23 de autovehicule și 8 atelaje hipo, fiind legitimate 51 de persoane. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 1.880 de lei, dintre care 10 conform Legii nr. 61/1991, 6 conform O.U.G. nr. 195/2002 și una conform Legii nr. 12/1990.
Astfel, un bărbat, de 41 de ani, din orașul Hârlău, a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în cuantum de 200 de lei, conform Legii nr. 61/1991, întrucât a provocat scandal pe raza oraşului Hârlău. Un alt bărbat, de 39 de ani, din județul Botoșani, a fost sancționat contravențional, conform Legii nr. 12/1990, deoarece a efectuat comerț cu produse agricole, pe raza comunei Focuri, fără a îndeplini condiţiile legale.
De asemenea, o femeie, de 46 de ani, din orașul Hârlău, a fost sancționată contravențional, cu amendă în cuantum de 290 de lei, conform O.U.G. nr. 195/2002, deoarece a condus un autoturism, pe raza orașului Hârlău, fără a purta centura de siguranță pe timpul deplasării.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
