STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » EVENIMENT » O nouă Ordonanță militară în România. Detalii de ultim moment
pmp

O nouă Ordonanță militară în România. Detalii de ultim moment

Premierul Ludovic Orban a anunţat, noaptea trecută, că în următoarele două zile va fi elaborată o nouă ordonanță militară, scrie evz.ro.

Am făcut o analiză a situaţiei, ca să identificăm domeniile în care putem interveni cu o nouă ordonanţă militară. Am făcut o analiză pe pregătire a spitalelor din linia a doua. Am făcut o analiză pe graficul de livrări pe următoarele două săptămâni, din cauza asta l-am solicitat și pe director UNIFARM și pe toți cei care sunt implicați în procedurile de achiziții, am discutat de potențialul de a introduce în producție în România, prin intermediul unor companii românești, a unnor produse, cum ați văzut, de exemplu, izoletele, cele 15 izolate.

Deja pe planul de achiziții ONAC există achiziționarea a o sută de izolete care vor fi imediat puse la dispoziția Departamentului pentru Situații de Urgență. De asemenea, am făcut o evaluare a evoluției cazurilor pe fiecare județ în parte. Am făcut o analiză pe situația din carantină”, a declarat Victor Orban, la întâlnirea pe care a avut-o la Ministerul Sănătății cu noul ministru Nelu Tătaru.

La rândul său, Nelu Tătaru a declarat că personalul medical va avea prioritate la testare: ”La nivelul unităților sanitare vom asigura acel necesar de aparatură, de materiale sanitare și de echipamente sanitare de protecție. Toți cei care, conform unor anchete epidemiologice, intră într-un protocol de testare”.

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...