Acasă » REGIONAL » Moldova » Pantazi despre RAGCL: NU imi doresc ca sistemul centralizat să se închidă. Totul depinde de cei de la regie

Pantazi despre RAGCL: NU imi doresc ca sistemul centralizat să se închidă. Totul depinde de cei de la regie

Problema furnizării apei cale de către RAGCL a fost din nou ridicată în ultima ședință extraordinară de Consiliu Local Municipal de ieri. Consilierul local PNL Claudiu Bodoașcă a precizat faptul că ar trebui ca termoficarea să nu fie închisă în acest an până ce nu se rezolvă cu centralele proprii la unitățile de învățământ din Pașcani.

Administratorul public Gică Zanet a explicat faptul că Primăria a achitat în totalitate sumele către furnizorul de gaz. Practic, RAGCL este pe zero cu facturile dar trebuie să încaseze de la populație pentru a putea furniza apa caldă. De cei de la conducere depinde ce se va face în continuare.

Primarul Dumitru Pantazi a venit și el cu lămuriri în această privință.

„Am mai spus și o repet, NU imi doresc ca sistemul centralizat să se închidă, deși am observat că unii au pus deja cruce peste acest serviciu și m-au dat drept pe mine vinovat.
Am să le răspund atât lor, dar vreau să transmit și cetățenilor Municipiului Pașcani, faptul că Primăria a achitat sumele restante către furnizorul de gaz, datoria la acest furnizor fără avansul pe luna aprilie este de aproximativ 650.000 lei, astfel furnizorul este acoperit pentru distribuția de gaz de până în acest moment, cu diferenta de subventie de 680.000 lei.

RAGCL are de incasat de la populatie suma de 5 milioane de lei! Dacă ar încasa măcar o mică parte din această sumă, ar putea furniza apă caldă fără probleme. Mai exact, Regia ar trebui să achite doar 400.000 lei, adică factura de avans pentru luna aprilie.

Noi am dat o gură de oxigen Regiei prin aceste sume, însă depinde și de cei din conducere să își facă treaba și să încaseze din sumele restante. În concluzie, primarul și administrația locală și-a făcut treaba, a sprijinit regia, însă efortul trebuie sa vină din partea RAGCL ului cât și a celor cu datorii către sistemul centralizat, pentru a nu fi probleme cu furnizarea de apă caldă”, precizează Dumitru Pantazi, primarul municipiului Pașcani într-o postare.

Cert este de un singur lucru: RAGCL nu mai poate exista în asemenea situație dezastruoasă atât din punct de vedere financiar cât și logistic. De la o zi la alta sunt depuse la sediul unității tot mai multe cereri de debranșare. Practic, regia rămâne fără clienți, care și așa erau puțini branșați la sistemul centralizat.

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

Vești bune pentru români. 5 miliarde de euro vin de la Uniunea Europeană. Unde se vor duce banii

Autoritățile din România trebuie să direcționeze în anii următorii banii destinați pentru creşterea calităţii vieţii ...