STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Iasi » Părintele Damaschin vă mulțumește pentru că ați ajutat mii de copii să meargă la școală
pmp

Părintele Damaschin vă mulțumește pentru că ați ajutat mii de copii să meargă la școală

Campania părintelui Dan Damaschin încă nu a luat sfârșit. Mai sunt copii care își așteaptă darurile de la ieșenii cu suflete mari. Totuși, mii de elevi trec astăzi pragul școlii cu ii și ghizdane noi.

„9 Septembrie, ziua cea mare!

4.000 de copii pășesc, din nou sau pentru prima oară, pragul școlilor dătătoare de înțelepciune. Conștienți, mai mult ca oricând, că școala românească s-a născut în pridvorul Bisericii, îi încredințăm pe cei 4.000 și, dimpreună cu ei, pe toți copiii de pretutindeni, Domnului Hristos, Prea Curatei Maicii Sale și Sfinților Părinți Ioachim și Ana, spre a-i ocroti și călăuzi pe calea binelui nepieritor!

Va mulțumesc din suflet pentru ajutor!

Bunul Dumnezeu să – i binecuvânteze pe toți școlarii, părinții și dascălii școlilor noastre!”, a scris Dan Damaschin pe Facebook.

„Până astăzi (duminică – n. red.), ora la care subsemnatul vă dă mărturie, 2472 de copii îmbrăcați la patru ace sunt gata de a cuceri reduta rațiunii și, nădăjduim noi, a omeniei. Cu ce putem demonstra uriașa desfășurare de forțe? Cu ceva fotografii, desăvârșite în miile de zâmbete, zeci de mii de kilometri prin fundăturile patriei și nenumărate ore de muncă în teren.

Restul “dovezilor” sunt în biserică, neîncăpătoare, și în depozitul care se golește cu fiecare zi ce trece.

Domnul să înmulțească, grăunte cu grăunte, lumina faptelor bune!”, a precizat duminică părintele pe Facebook.

Urmăriți pagina de Facebook a părintelui Dan Damaschin.

Sursa ziaruldeiasi.ro

About Redactia

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

Activităţi informativ – preventive la Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc” din Paşcani

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași – Biroul de Analiză şi Prevenire a ...