Piețarii din zona deal urmează a fi mutați, de săptămâna viitoare, pe platoul pieței agroalimentare din zona Vale. Asta deoarece actuala conducere a primăriei are în vedere să înlocuiască vechile tarabe cu altele noi. Anunțul a fost făcut în cursul zilei de astăzi, în urma unei conferințe de presă susținută la sediul administrativ din Ștefan cel Mare.
Viceprimarul Cristian Rățoi a spus că vechile tarabe ce urmează a fi înlocuite o să fie amplasate în locul celor deja existente din piața vale. Mai mult nu se poate interveni deoarece, spune acesta, există un proiect privind reabilitarea și modernizarea zonei. Numai că proiectul este blocat. Firma care a câștigat licitația a cerut o sumă de trei ori mai mare față de suma din proiect.
Primarul Marius Pintilie a explicat faptul că a mai încercat să poarte discuții cu cei care s-au înscris și au câștigat licitația dar că rezultatul este același. Astfel că, cel mai probabil, instanța de judecată va decide cine are dreptate. Până atunci, micii agenți economici din zona Vale vor lucra în aceleași condiții inumane.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
