Paștele a devenit o afacere. Preoții fac mii de lei în această perioadă
În Săptămâna Patimilor, bisericile au programe speciale pentru prevestirea Sfintelor Paște, astfel că acesta este un prilej nemaipomenit ca preoții să facă niște bani.
Spre exemplu, într-o comună din apropierea municipiului Slatina, credincioșii sunt obligați de preotul din localitate să ofere o „donație” de 5 lei pentru a putea trece pe sub masă în Vinerea Mare. Cine oferă această „taxă” poate trece pe sub masa aflată în mijlocul bisericii, pe care stă întins trupul lui Iisus Hristos, întipărit pe Sfântul Epitaf.
În aceeași localitate, Trimisul lui Dumnezeu pe Pământ „vinde” Sfintele Paște, percepând suma de 30 de lei pentru o porție din trupul lui Hristos.
În altă localitate din Olt, există un alt obicei pentru credincioși, acela de a cumpăra o anumită cantitate de lumânări, fie că le sunt sau nu necesare.
Există chiar preoți care percep o taxă fixă pentru pomelnice și pentru coliva închinată celor decedați, care pot ajunge până la 200 de lei.