Președintele Organizației USRPLUS Pașcani, Laurențiu Mistreanu a comentat pentru Jurnalul Regional rezultatele obținute la nivel local de partidul pe care-l reprezintă. Procentele relativ mici de 8,74% pentru Cameră și 9,17% la Senat determină conducerea celor de la USR să regândească strategia politică pentru viitor.
„Cred că este un rezultat ce ne obligă să accelerăm dezvoltarea organizației locale, să ne facem vocea și mai bine auzită. Pașcani a fost condus decenii la rând de aceleași partide vechi și pășcănenii abia acum încep să creadă că există alternativa USRPLUS în administrație”, a precizat Laurențiu Mistreanu.
Liderul USR a mulțumit celor care au votat cu partidul din care face parte. „Alianța USR-PLUS Pașcani mulțumește tuturor celor care ne-au votat reprezentanții pentru Parlamentul României, la alegerile din 6 decembrie 2020. Votul vostru ne onorează și ne responsabilizează pe viitor. Alianța USR-PLUS Iași are printre principalele obiective dezvoltarea regiunii noastre și, de aceea, cei 3 deputați și 2 senatori de Iași ai Alianței vor avea mandatul ferm de a lupta pentru recuperarea decalajelor economice dintre judetul nostru precum și Regiunea Moldova și restul țării, dar mai ales în privința investițiilor mari în infrastructură rutieră și sănătate. Totodată, parlamentarii noștri sunt garanția luptei pentru o Românie fără hoție, pentru o justiție care sa servească cetățeanul plătitor de taxe și impozite și nu grupuri de interese”, a conchis Laurențiu Mistreanu, președintele USR Pașcani.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

Un comentariu
Pingback: Reactia USR Pașcani după alegerile parlamentare – Filiala USR Pascani