Acasă » REGIONAL » Iasi » Prins ca transporta lemne fara a detine acte legale
pmp

Prins ca transporta lemne fara a detine acte legale

Ieri, polițiștii din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Rurală Ciurea a oprit, pentru control, pe DJ 248C, în comuna Mogoşeşti, un autovehicul, condus de un bărbat de 48 de ani, din comuna Mogoșești, ce transporta material lemnos.

 

Întrucât bărbatul nu deținea documente corespunzătoare pentru materialul lemnos transportat, s-a procedat la ridicarea și predarea celor 2,400 metri cubi material lemnos, esenţă tei, către Ocolul Silvic Ciurea. Bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, conform Legii nr. 171/2010.


De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că acesta avea permisul de conducere reţinut, iar autovehiculul nu figura înmatriculat în circulație.


În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Cercetările continuă.

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Tânăr de 20 de ani, prins la volan fără să dețină permis de conducere, în Târgu Frumos

Un tânăr de 20 de ani este cercetat penal după ce a fost depistat conducând ...