Acasă » REGIONAL » Harlau » Rata șomajului pe județul Iași este în ușoară scădere
pmp

Rata șomajului pe județul Iași este în ușoară scădere

Un procent de 3,54 % este rata șomajului înregistrat în evidențele AJOFM Iași la finele lunii august 2024.

Conform unei situații prezentate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă ( AJOFM ) Iași, la sfârșitul lunii august 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași erau înregistrați 9.767 șomeri (din care 4.3032 femei), rata șomajului fiind de 3,54%, mai mică cu 0,07 puncte procentuale față de luna iulie 2024 .

„Din totalul de 9.767 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Iași, 865 erau beneficiari de indemnizație de șomaj, iar 8.902 beneficiari doar de servicii de ocupare gratuite. În ceea ce privește mediul de rezidență, 8.567 șomeri provin din mediul rural și 1.200 sunt din mediul urban.

Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel:

Grupa de vârstăStoc la finele lunii august 2024
         Total9.767
< 25 ani634
între 25-29 ani466
între 30-39 ani1.660
între 40-49 ani2.750
între 50-55 ani1.638
peste 55 ani2.619

Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul șomerilor înregistrați în evidențele AJOFM Iași (35,76%), urmat de cei cu studii primare sau fără studii (28,47%), și cei cu studii profesionale sau școală de arte și meserii (24,16%). Șomerii cu nivel de instruire liceal și postliceal reprezintă 8,44% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare sunt 3,16%.

În primele opt luni ale anului 2024 au fost încheiate 4.381 contracte individuale de muncă ca urmare a acordării serviciilor de asistență personalizată de către funcționarii AJOFM Iași.

Informații detaliate despre structura șomajului la nivelul județului Iași sunt afișate pe pagina de internet a AJOFM Iași la adresa www.anofm.ro.

 Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă IAȘI

Gabriela Vasilache

Director  Executiv

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cimitirul vechi din Pașcani rămâne la biserică. Inițiativa lui Vlad Macovei a fost votată de toți consilierii prezenți

Pășcănenii nu vor plăti taxe pentru morminte în cimitirul vechi. Consilierii au decis să rămână ...