STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Harlau » RECOMANDĂRI PENTRU CIRCULAŢIA ÎN CONDIŢII DE IARNĂ

RECOMANDĂRI PENTRU CIRCULAŢIA ÎN CONDIŢII DE IARNĂ

 

Dacă întâmpinați porțiuni unde partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

 

Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos. Nu efectuaţi depăşiri riscante!

 

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, Poliţia Ieşeană recomandă de asemenea conducătorilor de autovehicule să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă!

 

Folosiţi luminile de întâlnire și pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă. Curăţaţi în permanenţă farurile, blocurile de semnalizare, parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, asiguraţi buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!

 

Vă reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

 

De asemenea, poliţiştii rutieri atrag atenţia asupra necesităţii respectării indicaţiilor agenţilor de circulaţie, în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum.

 

Informaţi-vă cu privire la traseul pe care urmează să îl parcurgeţi şi verificaţi ca autovehiculul să fie echipat corespunzător.

About Redactia

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

Lista proiectelor care vor intra la finanțare prin PNI „Anghel Saligny” pentru fiecare localitate în parte din Iași. Câteva comune au întrecut, din nou, Pașcaniul

Recent, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) a făcut public lista proiectelor din județul ...