Acasă » POLITIC » Reglare de conturi politice, cu amenințări și incendieri. „Am primit amenințări”
pmp

Reglare de conturi politice, cu amenințări și incendieri. „Am primit amenințări”

Mașina unui consilier local ALDE, din Mangalia, a fost incendiată de persoane neidentificate încă, politicianul susținând că este vorba de o răzbunare politică. Poliția confirmă incidentul și a întocmit dosar penal pentru distrugere prin incendiere, titrează evz.ro.

Pompierii ISU Dobrogea au fost alertați, noaptea trecută, să intervină pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la un autoturism în stațiunea Neptun.

„În urma incendiului nu au rezultat victime.  În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere”, a confirmat, IPJ Constanța, incidentul.

Proprietarul autoturismului este Nicolae Moroianu, consilier ALDE, din Mangalia, unul dintre cei mai vocali contestatari ai administrației locale.

Nicolae Moroianu susține că, pe lângă incendierea mașinii în fața propriei case, a primit și amenințări.

„Bănuiesc că acest lucru s-a întâmplat datorită faptului că m-am opus unor ilegalități săvârșite de către actuala administrație întrucât am primit amenințări în acest sens, precum și faptului ca am purtat unele discuții în care mi-am arătat intenția de a candida pentru funcția de primar.

Dacă cei ce au recurs la asemenea metode își imaginează că astfel mă vor intimida, sau mă vor opri, se înșală. S-a ajuns prea departe! Mangalia nu este, și nu trebuie să devină, o feudă a mafiei, care folosește astfel de metode pentru a-i elimina pe cei care luptă pentru respectarea legii”, a spus politicianul local.

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cimitirul vechi din Pașcani rămâne la biserică. Inițiativa lui Vlad Macovei a fost votată de toți consilierii prezenți

Pășcănenii nu vor plăti taxe pentru morminte în cimitirul vechi. Consilierii au decis să rămână ...