Revin politicile care au ruinat Europa

Statele Unite recurg la investiții masive în economie, cu subsidii mari oferite inclusiv firmelor europene care investesc în America, în special in tehnologiile verzi. De cealaltă parte, Europa răspunde prin revenirea la politicile de austeritate care au făcut ca SUA să depășească UE, scrie, pentru Project Syndicate, Yanis Varoufakis, fost ministru de Finanțe al Greciei, profesor de economie la Universitatea din Atena.

În 2008, europenii câștigau, per total, cu 10% mai mult decât americanii. În 2022, americanii câștigau cu 26% mai mult decât europenii. Săptămâna aceasta, The Wall Street Journal a confirmat că europenii sunt mai săraci nu doar colectiv, ci și individual. Această schimbare bruscă a fost cauzată de austeritatea fără precedent pe care guvernele europene au impus-o economiilor începând de la criza financiară din 2008.

Austeritatea nu este rea doar pentru oamenii săraci, care au nevoie de sprijinul statului în vremuri grele; austeritatea sufocă și investițiile. În toate economiile, cheltuielile colective sunt egale cu veniturile colective. Prin reducerea substanțială a cheltuielilor publice într-un moment în care scădeau și cheltuielile private, guvernele europene au mărit rata scăderii veniturilor totale.

Mai trebuie oare să ne întrebăm de ce companiile europene au refuzat să investească în capacități de producție, câtă vreme consumatorii nu aveau bani pentru a cumpăra produsele? Așa se face că austeritatea post-2008 a distrus investițiile și au pus Europa pe calea declinului.

Austeritatea lovește cel mai mult în investițiile publice, care, alături de alte cheltuieli inelastice ale guvernelor, precum pensiile și salariile angajaților din sectorul public, unt principala țintă a reducerilor bugetare. Așadar, Europa a fost marcată nu numai de reducerea cererii și a investițiilor private, ci și de efectul de lungă durată al austerității asupra investițiilor publice.

Acum, la mai bine de un deceniu, zona euro are cele mai mici investiții publice dintre toate economiile dezvoltate sau dintre toate organizațiile economice. Dacă excludem Irlanda (și trebuie să o excludem, pentru că PIB-ul irlandez conține veniturile multinaționalelor, venituri pe care irlandezii nu le văd abolut deloc), marea putere economică europeană, Germania, este ultima din Europa în ce privește rata investițiilor.

Dincolo de bunurile de lux (unde conduc companii precum LVMH, Hermes, Porsche sau Ferrari) și de fotbal, Europa este un pitic economic. Puternica industrie auto germană și-a menținut producția, însă valoarea adăugată este în continua scădere.

Investițiile în tehnologia verde in Europa sunt jalnice. Bateriile și inteligența artificiala, toate tehnologiile digitale care mișcă economia globală au lăsat Europa în urma lor. În anii 1990, Europa producea 44% din semiconductoarele din întreaga lume; acum produce doar 9% (SUA produc 12%). Marile companii tech sunt exclusiv americane și chineze. În primele 20 de companii din lume sunt doar două companii europene – ASML și SAP.

Pandemia a domolit austeritatea europeană vreme de câțiva ani, pentru că regulile fiscale ale UE au fost suspendate și guvernele au putut cheltui mai mult pentru a susține companiile. A fost anunțat și un Fond de Refacere pe care mulți s-au grăbit să-l catalogheze drept un pas istoric. Desigur, nu a fost vorba despre așa ceva, după cum am și scris la momentul respectiv.

Până la urmă, pandemia nu a fost decât o altă criză care să dezavantajeze Europa în comparație cu America. Stimulii economici din Europa nu doar că au fost mai mici decât cei stabiliți în SUA, dar guvernele europene au favorizat companiile, în timp ce banii publici din SUA au luat mers direct către cetățeni, sub forma granturilor. Având în vedere că în perioade dificile companiile cheltuiesc mai puțin (cu excepția investirii în propriile lor acțiuni) decât cetățenii, stimulii din Europa au fost în realitate mult mai mici decât o arată cifrele oficiale.

Istoricii economiei vor considera că criza financiara din 2008, criza datoriilor de după 2009 și pandemia au fost tot atâtea ocazii pe care elitele europene au decis să nu le speculeze, alegând în schimb austeritatea, imediat ce condițiile au permis acest lucru. Cei mai mulți comentatori pun asta pe seama spaimei de inflație (pornind de la memoria colectivă germană a Republicii de la Weimar), pe seama analfabetismului economic și a altor factori. Eu consider că motivul este ostilitatea față de clasa muncitoare din Europa.

Indiferent care ar fi motivul, Europa este pe cale să facă aceeași greșeală în cel mai prost moment cu putință. Industria și infrastructura noastră suferă după ani de investiții insuficiente, în timp ce SUA au parte de cele mai mari investiții, cu subsidii uriașe pentru companii (inclusive firme europene) care investesc în America, în special in tehnologiile verzi.

De cealaltă parte, UE răspunde în singurul fel în care știe să o facă: cu decizii de restabilire a regulilor fiscale care vor readuce politicile de austeritate ce au dus la sărăcirea Europei.

Este ceva evident. Europa va face mult tam-tam despre propriul sau fond de investiții pentru a contracara politicile industriale ale Americii, însă rezultatul va fi unul la fel de slab și va crea aceleași sciziuni ca și Fondul de Refacere.

Pe măsură ce exporturile europene în America și în China vor scădea (asta și din cauza așa-ziselor politici de reducere a riscurilor pe care SUA le impune Europei), vocea protecționiștilor europeni se va auzi mai tare, iar furia lor se va îndrepta mai mult spre China decât spre America. Pe lângă costul trecerii de la gazele ieftine de la Gazprom la gazele lichefiate aduse din Golful Mexic, va crește și prețul panourilor solare (pe care doar chinezii le pot oferi la prețuri mici), iar astfel va creste costul întregii tranziții energetice.

Comentariatul din Europa este îngrijorat acum de inflație, ceea ce este de înțeles câtă vreme conglomeratele europene s-au folosit de influența lor pe piață pentru a-și umfla marja de profit, în timp ce costurile creșteau pentru cetățenii europeni. Însă, în profunzimea economiei europene, adevăratul pericol ține de o dinamică a recesiunii care poate fi deja observată în datele legate de investiții.

Nu trebuie să fii profet pentru a pricepe ce va urma dacă se întoarce austeritatea. Viața în Europa va fi tot mai scumpă, pe măsură ce salariile reale se vor reduce și calitatea locurilor de munca va scădea. În acest timp, Europa, ca idee și entitate, va urma același traiect ca majoritatea angajaților europeni – continuarea unui declin care a început acum mai bine de un deceniu.

Sursa: Cotidianul.ro