După aproape 3 ore de joc, Irina Begu și Monica Niculescu au învins cele mai bune jucătoare de dublu ale lumii, pe Siniakova și Krejcikova, duble câștigătoare de Mare Șlem în 2018.
România elimină deţinătoarea trofeului, Cehia, cu scorul general de 3-2, administrându-i prima înfrângere în Ostravar Arena începând din 2011 – anul care marchează startul dominaţiei Cehiei în competiţia pe naţiuni a tenisului feminin.
Victoria din ultimul meci a fost memorabilă: perechea Irina Begu / Monica Niculescu a trecut greu de Barbora Krejcikova / Katerina Siniakova, în setul decisiv al meciului al cincilea, de dublu, 6-7(2), 6-4, 6-4. Simona Halep a contribuit cu două victorii la simplu.
Halep a sărit pe teren imediat după mingea victoriei. Ulterior, a scris într-un mesaj postat pe un site de socializare, că este mândră de echipa de Fed Cup a României alături de care a reuşit să se califice în semifinalele competiţiei după victoria cu 3-2 în faţa deţinătoarei en titre a trofeului, Cehia.
„E minunat. Semifinala! Hai România! Sunt foarte mândră de această echipă! Ce weekend”, a scris Halep pe contul oficial de Twitter, postând alături de mesaj mai multe fotografii din cadrul întâlnirii cu Cehia de la Ostrava.