STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » CULTURAL » Scandal cu manele la Gopo. Producătoarea Ada Solomon: Momentul avea legătură cu gala de la TNB
pmp

Scandal cu manele la Gopo. Producătoarea Ada Solomon: Momentul avea legătură cu gala de la TNB

„O furtună într-un pahar cu apă”. Iată cum califică Ada Solomon, producătoarea filmului „Soldații. Poveste din Ferentari”, scandalul legat de prezența unei formații de maneliști pe scena premiilor Gopo. Momentul a provocat polemici aprinse pe rețelele sociale. Unele voci consideră că maneliștii nu au ce căuta la un eveniment cinematografic de prestigiu, în timp ce altele cred că episodul de acum câteva zile de la Teatrul Național din București nu avea de ce să deranjeze.

Ada Solomon spune despre scandalul cu manelele de la premiile Gopo că „e o furtună într-un pahar cu apă. Sigur că fiecare suntem liberi să ne placă sau să nu ne placă ceva, că sunt manele, că e heavy metal, că e jazz, știu oameni care au alergie la jazz (…). Mie nu mi s-a părut nepotrivit momentul. Nu discut nici calitatea prestației, pentru că cred că se putea mai bine sau poate că trebuia pregătit mai bine, habar n-am. Important e că îi găsesc rațiunea într-o cinematografie în care avem pentru anul trecut exact această paletă a diversității, în condițiile în care unul din filmele care a fost nominalizat și care e unul din filmele importante ale anului trecut avea ca background lumea manelelor și doctoratul în manele al personajului principal din film, nu mi s-a părut deloc nepotrivită și fără legătură cu subiectul. Avea legătură, tocmai că avea legătură”.

Sursa www.realitatea.net

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

„Rapsozii Siretului” au dus jocul și portul popular pășcănean la Festivalul Internațional „Cânt și joc pe Valea Jijiei”

Ansamblul de dansuri populare românești „Rapsozii Siretului”, al Casei Municipale de Cultură „Mihail Sadoveanu” din ...