Un proiect extrem de important pentru municipiul Pașcani este repus în discuții. Deputatul PNL Pașcani Sorin Năcuță a efectuat în aceste zile o informare pe acest proiect privind stadiul lucrărilor. Conform parlamentarului, în primă fază s-au purtat discuții cu conducerea Consiliului Județean Iași după care cu președintele Camerei Deputaților – Ludovic Orban. Se dorește cuprinderea obiectivului la Amenajarea Hidroenergetică Pașcani în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). De asemenea s-a transmis și o adresă oficială către Ministerul Energiei privind importanța continuării acestui proiect.
„După o informare privind stadiul lucrărilor la Amenajarea Hidroenergetică Pașcani, după discuții prealabile cu președintele Consiliului Județean, dl Costel Alexe și cu președintele Camerei Deputaților, dl. Ludovic Orban, astăzi 14 aprilie am susținut o declarație în plenul Parlamentului, privind cuprinderea acestui obiectiv de investiții în Planul Național de Redresare și Reziliență. Am considerat că este momentul oportun să solicit prim-ministrului și ministrului Energiei să reconsidere și să finalizeze acest proiect, ca fiind unul eligibil, având în vedere stadiul lucrărilor și beneficiile multiple: regularizarea debitului Râului Siret, înlăturarea riscurilor de inundații până la vărsarea în Dunăre, capacitate de producție hidro de 9,5 MWH, locuri de muncă și o acumulare importantă de apă pentru irigații în zonă. Demersul a fost dublat de o adresă oficială către Ministerul Energiei și vor continua, atât timp cât sunt șanse reale de finalizare a acestui obiectiv”, precizează într-un comunicat deputatul PNL, Sorin Năcuță.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
