Aleșii pășcăneni din opoziție, PSD și PMP, au convocat Consiliul Local în ședință extraordinară de îndată. Aceasta urmează să aibă loc mâine, începând cu ora 15.00. Pe ordinea de zi se află un singur proiect de hotărâre. Este vorba despre „acordarea ajutoarelor de urgență sub formă de tichete valorice sociale cu prilejul „Sărbătorilor de Paște”. Astfel de inițiative au loc în majoritatea UAT-urilor din țară, fiind vorba despre un mic sprijin oferit pentru familiile cu situații financiare precare.
Anual astfel de tichete au fost acordate și la Pașcani, însă, de când s-a instalat noua conducere s-a renunțat la această acțiune pe motiv că nu sunt bani. Efortul financiar bugetar este unul mic, până în suma de 10.000 lei conform inițiatorilor. Rămâne de văzut dacă toți aleșii locali vor fi de acord cu această acțiune socială.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
