Acasă » EVENIMENT » Social » Sfânta Maria: Tradiții și obiceiuri în această zi de sărbătoare
pmp

Sfânta Maria: Tradiții și obiceiuri în această zi de sărbătoare

Sfânta Maria are loc în fiecare an pe data de 15 august. Este unul dintre cele mai importante evenimente ale bisericii ortodoxe și catolice, iar 2,2 milioane de români își serbează onomastica.

Sfânta Maria se numește oficial „Adormirea Maicii Domnului” sau „Ridicarea la Ceruri a Fecioarei Maria”, iar popular Sfânta Maria Mare, și este cea mai mare sărbătoare creștină a verii, care încheie și perioada de două săptămâni în care credincioșii au ținut post. Se spune că, în momentul în care Fecioara Maria a murit, au avut loc mai multe minuni: orbii şi-au recăpătat vederea, surzii au început să audă, iar ologii şi bolnavii s-au vindecat.

Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria

Sărbătoarea Sfintei Marii ne ajută la sănătate, pentru căsătorie, pentru naștere ușoară și pentru vindecări. Fetele care vor să se mărite și să atragă pețitori, trebuie să poarte în sân de-a lungul întregii zilei un fir de năprasnic (ferigă) şi să se roage la biserică sau la icoana Maicii Domnului, ţinând candela aprinsă. În ziua de Sfânta Maria se merge la biserică pentru a se împărți fructe cum ar fi struguri, prune şi faguri de miere pentru sufletele celor adormiți.

Fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le așază la icoane, pentru a-și proteja de necazuri și boli familia. După slujba de pomenire, femeile obișnuiesc în unele zone să meargă la morminte pentru a le tămâia. Perioada dintre Sfânta Marie Mare (15 august) şi Sfânta Marie Mică (8 septembrie) mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Între Sântămării și este considerată a fi potrivită pentru semănăturile de toamnă.

Femeile însărcinate se roagă în această zi la Maica Domnului pentru a le proteja și pentru a naște copii sănătoși.

Ce nu ai voie să faci de Adormirea Maicii Domnului

Conform tradiției, de Sfântă Mărie Mare, este interzis să te scalzi în ape curgătoare și să muncești. Cei care nu vor respecta această zi, nu vor avea roade în gospodărie și animalele li se vor îmbolnăvi. În unele zone, este interzis să aprinzi focul chiar cu două zile înainte de marea sărbătoare. Oamenii care cred în această superstiție spun că nu gătesc nimic în aceste zile și astfel se feresc de boală și incendiu. Pentru a te feri de ghinioane, nu trebuie să speli rufe și nici să închizi ușa casei în această zi, pentru că Fecioara Maria poate veni oricând pentru a-și împărţi harul său divin.

Atât femeile, cât și bărbații, nu au voie să se tundă de Sfânta Maria, dacă nu vor să chelească timpuriu. Nu e bine să fii certat cu cineva sau să intri în conflict chiar în această zi sfântă. În caz contrar, îți va merge rău tot anul. În preajma acestei zile, ciobanii coboară oile de la munte, iar bărbații își scot pălăria și își pun căciula.

Sursa www.unica.ro

About Redactia

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

Fiscul spune că dacă nu primești bon fiscal la coafor sau frizerie poți cere să fii tuns gratis 

Frizerii și coafezele sunt luați în vizor de ANAF. Fiscul încearcă să convingă persoanele fizice ...