În doar 24 de ore, polițiștii din județul Iași au intervenit la peste 100 de solicitări ale cetățenilor și au constatat 400 de fapte contravenționale.
Potrivit reprezentanților IPJ Iași, ieri, polițiștii au acționat, la nivelul județului Iași, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 2 acțiuni și au intervenit la 107 evenimente, dintre care 98 au fost sesizate de către cetățeni prin 112.
„Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 400 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 134.875 de lei.
Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței rutiere, fiind scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 21 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
De asemenea, au fost oprite din a circula 14 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 14 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate”, au transmis polițiștii ieșeni.