În urma acțiunii TRUCK&BUS, polițiștii ie ş eni au verificat peste 600 de autovehicule şi au aplicat peste 200 de sancţiuni contravenţionale. În perioada 24 – 30 iulie a.c., Direcţia Rutieră a Poliţiei Române a coordonat, la nivel naţional, o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane și conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă.
Pe parcursul acţiunii, poliţiştii au urmărit şi depistarea şi sancţionarea persoanelor care efectuează transport de persoane cu autoturisme cu până la 9 locuri, fără respectarea legislaţiei în vigoare.
În urma acțiunii, poliţiştii au verificat 610 autovehicule, dintre care 254 de autovehicule destinate transportului de persoane şi 356 de autovehicule destinate transportului de marfă.
În urmacontroalelor, poliţiştii au aplicat 203 de sancțiuni contravenționale, dintre care 37 conducătorilor de autovehicule de transport de persoane şi 166 celor care efectuau transport de marfă.
Astfel,transportatorilor de persoane le-au fost aplicate 6 sancțiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 10 pentru neutilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție. De asemenea, au fost aplicate acestora 9 sancțiuni pentru defecțiuni tehnice una pentru lipsa unor documente ale conducătorilor de vehicule, iar restul pentru alte abateri.
Transportatorilor de mărfuri, polițiștii le-au aplicat166 sancțiuni contravenționale, dintre care 14 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 31 pentru funcționarea necorespunzătoare a aparatului tahograf și 1 pentru nerespectarea perioadelor de conducere sau de odihnă.
De asemenea, au fost aplicate 24 de sancţiuni pentru depășirea limitei maxime admise a greutății în cazul vehiculelor cu masa totală maximă autorizată < 12,5 tone.
Totodată, polițiștii au aplicat transportatorilor de mărfuri 10 sancțiuni pentru lipsa unor documente ale conducătorilor de vehicule, iar 6 pentru lipsa unor documente ale vehiculului.