Acasă » EVENIMENT » Tatăl bebelușului mort după botez, mărturie cutremurătoare: „Pe copil l-a bușit sângele pe nas… Dacă-l vezi cu gura căscată și că plânge, nu îl scufunzi de tot în apă, nu?”
pmp

Tatăl bebelușului mort după botez, mărturie cutremurătoare: „Pe copil l-a bușit sângele pe nas… Dacă-l vezi cu gura căscată și că plânge, nu îl scufunzi de tot în apă, nu?”

Tatăl bebelușului de șase săptămâni, care a murit după slujba de botez, a povestit că băiețelul a plâns și preotul s-a încăpățânat să-l scufunde de trei ori în cristelniță. Așa s-a întâmplat ca micuțul să înghită 110 ml de apă. Când un echipaj SMURD a ajuns la biserică, bebelușul era deja în stop cardio-respirator. A ajuns în stare critică la spital, acolo unde a decedat.

În acest caz a fost deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a deschis și ea o anchetă care îl vizează pe Alexandru Mazarache, preotul care a făcut slujba de botez. Slujba era filmată, iar imaginile au ajuns la polițiști.

Ce spune tatăl bebelușului care a murit după botez

„Băiatul plângea, dar preotul l-a scufundat de trei ori în apă, iar el a inhalat apă. Părintele l-a scos, l-a șters, de la doctori am aflat că a inhalat 110 ml apă. Pe copil l-a bușit sângele pe nas, l-am pus cu fața în jos, să scoată apa, nu și-a revenit, bătăile inimii erau, dar avea un puls foarte scăzut… Dacă vezi copilul cu gura căscată și că plânge nu îl scufunzi de tot în apă, nu?”, a spus tatăl băiețelului, potrivit monitorulsv.ro.

Copilul a ajuns la Spitalul Județean Suceava în stop-cardio-respirator resuscitat, fiind internat la Terapie Intensivă. A decedat luni dimineață. Doctorul Dan Teodorovici, purtătorul de cuvânt al spitalului, a confirmat că bebelușul a aspirat lichid în plămâni. Medicii legiști urmează să stabilească exact cauza morții.

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cimitirul vechi din Pașcani rămâne la biserică. Inițiativa lui Vlad Macovei a fost votată de toți consilierii prezenți

Pășcănenii nu vor plăti taxe pentru morminte în cimitirul vechi. Consilierii au decis să rămână ...