Acasă » EVENIMENT » Teste greșite și oameni perfect sănătoși trimiși în izolare. Lorand Savu, doctor în microbiologie moleculară: „S-au înființat o mulțime de centre fără cea mai mică experiență”

Teste greșite și oameni perfect sănătoși trimiși în izolare. Lorand Savu, doctor în microbiologie moleculară: „S-au înființat o mulțime de centre fără cea mai mică experiență”

În spațiul public se discută din ce în ce mai mult despre mărirea capacității de testare pentru a depista persoanele infectate de COVID-19, în urma recomandărilor venite de la OMS. Testarea masivă este încurajată la nivel internațional, însă reprezintă o chestiune care a întâmpinat multe probleme. Perspectivele sunt în aceeași notă, atenționează doctorul în microbiologie moleculară Lorand Savu.

Lorand Savu: „S-au înființat o mulțime de centre care nu aveau nici cea mai mică experiență în biologie moleculară”

Multe teste au fost realizate prost, în cabinete fără prea multă pregătire, crede Lorand Savu. Astfel, oameni neinfectați au fost trimiși în izolare.

„Nu numai numărul de teste este important, ci și felul în care se realizează ele. La noi este o chestiune extrem de delicată, pentru că în câteva luni de zile s-au înființat o mulțime de centre care nu aveau nici cea mai mică experiență în biologie moleculară și e posibil ca rezultatele unora să fie destul de îndoielnice. 

E o posibilitate (n.r. – ca persoane neinfectate cu SARS-COV-2) să fi fost trimise în izolare. E mai delicat cu aceste testări pentru că multe persoane sunt cumva în faza finală a acestei infecții și acolo, testarea trebuie făcută cu atenție. Dacă dă un semnal pozitiv, e bine să fie o retestare peste câteva zile, ca să se vadă dacă s-a făcut corect acea testare, ori infecția este în fază terminală și dispare”, a declarat Savu pentru B1.ro.

Mutații imposibil de detectat la testare, un fenomen care se accentuează

În plus, expertul în microbiologie subliniază faptul că mutațiile vor fi o altă problemă din cauza căreia nu vor putea fi depistate infecțiile cu COVID-19, nici măcar în cel mai bine dotate centre specializate.

„Este o oglindă (n.r. – rata mare de pozitivare) la ceea ce se întâmplă în România și probabil, în toată lumea. În momentul de față, undeva la 10% din populația globului este infectată. Cu cât se fac mai multe teste, cu atât ne dăm seama mai mult de acest lucru. 

Lucrurile se complică și mai mult, pentru că există persoane infectate cu toate simptomele și nu se poate detecta infecția, din cauza mutației, un fenomen care se va accentua. Nu vom detecta din cauza limitelor testelor PSI”, a declarat Lorand Savu pentru B1.ro.

Lorand Savu: „100.000, idealul numărului de teste”

Efectuarea unui număr cât mai mare de teste rămâne un aliat important în lupta împotriva COVID-19, subliniază Lorand Savu.

„Depinde și de puterea fiecărei națiuni. Noi, dacă reușim să facem 20.000-30.000 de teste, probabil că o să avem 3.000-4.000 de persoane pozitive, în momentul de față. Dacă facem 100.000, vor fi mult mai multe. 

Cu cât se fac mai multe teste într-o perioadă de timp scurtă, cu a atât este mai bine. Ideal este 100.000, dacă există logistica necesară”, a mai precizat Lorand Savu pentru B1.ro.
Sursa: B1.ro

About Redactia

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

Tânăr din Ciohorăni reținut de polițiștii pășcăneni pentru conducerea unei mașini deși nu avea permis

În cursul zilei de ieri, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Paşcani au ...