STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Moldova » Valea Seacă | Ieșean surprins rupt de beat la volan. Alcoolemie amețitoare
pmp

Valea Seacă | Ieșean surprins rupt de beat la volan. Alcoolemie amețitoare

Dosar penal pentru un bărbat de 44 ani, din comuna Valea Seacă. Acesta a fost depistat pe raza comunei Valea Seacă conducând o mașină deși consumase alcool. Dat fiind faptul că la controlul polițiștilor mirosea a alcool, șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest iar rezultatul a uimit până și pe polițiști.

„La data de 31 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pașcani au identificat pe DJ 208, pe raza comunei Valea Seacă, un bărbat care emana halenă alcoolică. La volanul autoturismului se afla un bărbat în vârstă de 44 de ani din mun. Iași.

Întrucât șoferul autovehiculului emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, iar cercetările continuă”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...