Raportul de activitate cât și măsurile impuse de Curtea de Conturi în urma controlului efectuat la Primăria Pașcani anul trecut nici la ora actuală nu a fost făcut public. Asta deși activitatea primăriei supusă spre analiză conform Legii îi vizează pe toți contribuabilii.
În urma acțiunii de control a activității desfășurate de către actuala conducere a primăriei au fost depistate nereguli în urma cărora s-au impus o serie de măsuri pentru înlăturarea deficiențelor constatate. Cel mai probabil au fost depistate prejudicii și abateri financiare importante care necesită a fi îndreptate. Altfel nu se explică motivul pentru care primarul Marius Pintilie, viceprimarul Cristian Rățoi și administratorul public Claudiu Bodoașcă țin la secret documentele.
Rapoartele cu măsurile respective trebuiau în mod normal transmise Consiliului Local urmând ca el să fie făcut public și pe site-ul primăriei, mai ales că cei din actuala conducere discut periodic de transparență decizională în administrația actuală. Realitatea este însă cu totul alta.
În ultima ședință de Consiliu Local Municipal, viceprimarul Cristian Rățoi a discutat voalat despre măsurile impuse de Curtea de Conturi în urma neregulilor găsite în activitatea primăriei la controlul efectuat în 2022. Dar nu a precizat și motivul pentru care actele nu sunt prezentate public celor interesați să le studieze. Acest aspect a fost sesizat de către consilierul local Sorin Olariu, solicitând celor de la primărie să desecretizeze actele.
„Raportul celor de la Curtea de Conturi nu a fost adus la cunoștința Consiliului Local, având în vedere transparența de care se tot vorbește pe activitatea primăriei. Raportul este finalizat anul trecut și nici acum nu a fost prezentat. Cei de la primărie spun că a fost trimis pe emailul consilierilor însă nici un consilier nu l-a primit”, a spus Sorin Olariu.
„Oficial solicit raportul în integralitatea lui. Dacă a fost trimis pe email, să zicem că așa ar fi deși nici un consilier nu a primit, vă rog să-l retrimiteți”, s-a adresat în plen consilierul PSD, Gabriela Nedelcu.
Cei de la Primăria Pașcani nu au oferit nici un răspuns la solicitările aleșilor. Rămâne de văzut dacă în zilele următoare va fi sau nu făcut public concluziile organului de control.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

Un comentariu
Pingback: Documente publice ținute la secret de conducerea Primăriei Pașcani. Consilierii locali au fost mințiți | Jurnalul Regional