Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, că ne mai despart câteva zile de cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, un moment în care ne dorim cu toţii să fim alături de familie, de cei dragi şi o să celebrăm Învierea Domnului alături de cei dragi. Preşedintele a precizat că toate restricţiile vor fi ridicate, pentru ca toţi să poată participa la slujbe.
”Ne mai despart câteva zile de cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, un moment în care ne dorim cu toţii să fim alături de familie, de cei dragi şi o să celebrăm Învierea Domnului alături de cei dragi. În noaptea de Înviere, retricţiile vor fi ridicate, astfel încât toţi ci care doresc să meargă la slujbă să o poată face.”, a declarat preşedintele.
Acesta a cerut, încă, tuturor responsabilitate. ”Dragi români, haideţi să fim parte a acestui efort şi în noaptea de Înviere”, a mai declarat preşedintele.
Întrebat de către Sebastian Zachmann, jurnalist Prima TV (Vezi minutul 8,18 din clipul atasat), dacă criteriile de integritate mai contează în condiţiile în care PNL Iaşi tolerează doi “penali”, Costel Alexe şi Mihai Chirica, preşedintele a dat următorul răspuns: “Ar fi cazul să reacţioneze politic şi PNL. Dacă nu o vor face voi avea o discuţie cu ei pe aceasta speta”.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
