Președintele PSD Pașcani, Dumitru Pantazi a prezentat astăzi noul membru alăturat echipei. Este vorba despre Sorin Olariu, care de mai bine de două mandate a condus Partidul Mișcarea Populară (PMP). Pantazi a transmis în cadrul conferinței că Olariu s-a alăturat echipei PSD în ideea de a nu se risipi nici un vot la alegerile locale din vară. Edilul local este de părere că pășcănenii s-au săturat de mers prin gropi, de iluzii și alte promisiuni făcute de actualul primar Marius Pintilie.
De asemenea, s-a mai punctat faptul că Pintilie, în calitate de primar, nu-și prezintă un raport de activitate pentru ca cetățenii să vadă ce anume a făcut. Dumitru Pantazi este de părere că motivul pentru care nu prezintă este că nu are realizări. „Prezintă câteva proiecte și alea lăsate de noi, din mandatul trecut de primar. Proiecte care nu a reușit nici pe alea să le ducă la bun sfârșit”, a spus social democratul.
Tot în cadrul conferinței au fost aduse discuții și despre parcările din municipiu, jignirile primarului Pintilie aduse vârstnicilor sau situația terenului de la piața din vale ce aparține societății AgroComplex.
Mai multe în video conferința de presă de mai jos: