STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » Administratie » VIDEO | FOTO | Se toarnă asfalt pe strzile comunei Todirești. Noi proiecte până la asfaltarea întregii comune
pmp

VIDEO | FOTO | Se toarnă asfalt pe strzile comunei Todirești. Noi proiecte până la asfaltarea întregii comune

Se asfaltează drumurile locale din comuna Todirești. Este vorba despre 1,3 km în satul Stroiești, 1 km în satul Băiceni și 4 km pe Todirești.

Asfaltările se fac prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny. S-a început cu depunerea documentației necesare în anul 2023 când tot atunci au început și lucrările.

Valoarea investiției este mare, de peste 9 180 000 lei fără TVA însemnând construcții și montaj.

„Lucrările au început în luna martie a anului trecut. Și urmează să se finalizeze în luna august a acestui an. La ora actuală suntem singura comună dacă nu mă înșel din județul Iași care se află cu lucrările pe acest program atât de înaintate. Alte comune abia depun documentații iar noi ne apropiem de final.

Nu a fost ușor! Este vorba despre o muncă susținută zi de zi pentru îndeplinirea proiectelor. Suntem perseverenți în ceea ce ne propunem să facem și nu ne lăsăm până nu ne ducem la îndeplinire obiectivele”, a declarat primarul comunei Todirești, Ovidiu Droancă.

Un alt proiect depus pe acest segment de asfaltare se află la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Proiectul prevede asfaltarea mai multor segmente de drum ce leagă toate străzile din Todirești de cel principal. Tot aici sunt cuprinse a fi reabilitate toate punțile și podețurile de pe străzile: Cireșilor – 192 ml, Bujorului – 250 ml, Viorelelor – 500 ml, Pepinierei – 411 ml, Eternității – 120 ml, Punții – 200 ml.

„Aici, pe acest proiect, investiția este de 1 000 000 de euro. Practic se modernizează toate străduțele care fac legătura cu drumurile principale. Dacă ni se aprobă în satul Todirești mai rămân doar 3 km de drum neasfaltat. Mai pregătim prin Compania Națională de Investiții (CNI – n.r.) proiecte pentru asfaltarea drumurilor din satul Stroiești și Băiceni. Sunt drumuri afectate de calamități dea lungul anilor și necesită lucrări mai complexe nu doar asflatare. Ne aflăm cu ele în stadiul de S.F. (studii de fezabilitate – n.r.). Suntem înscriși în lista de sinteză, am primit aprobarea de la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea a 5 km de drum. Odată ce finalizăm aceste proiecte se asigură modernizarea aproape în totalitate a drumurilor din cele două sate”, a mai spus primarul todireștenilor.

„Cea mai mare dezamăgire la implementarea proiectelor sunt ghidurile elaborate fără a se țină cont de realitatea din teren. Însă, sper să nu fim blocați în demersurile de modernizare a comunei. Eu am și o deviză: nu merge pe unde te duce drumul. Mergi pe unde nu există un drum și lasă o urmă. Am lăsat câte o urmă în toate colțurile comunei”, a conchis primarul Ovidiu Droancă.

FOTO:

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

„Big Brother”, cu un pas mai aproape să fie implementat în România. Guvernul trimite Parlamentului acordul semnat cu SUA

Guvernul a adoptat proiectul legii de ratificare a acordului de colaborare semnat de România cu ...