Acasă » Administratie » VIDEO | Progres de 6 procente la cele două autostrăzi din apropierea municipiului Pașcani. Marcel Ciolacu în vizită de lucru
pmp

VIDEO | Progres de 6 procente la cele două autostrăzi din apropierea municipiului Pașcani. Marcel Ciolacu în vizită de lucru

Premierul României, Marcel Ciolacu, a efectuat astăzi o vizită fulger în județul Iași. Scopul vizitei a fost monitorizarea investițiilor din zonă. Printre cele vizate s-au numărat și lucrările celor două autostrăzi A7 respectiv A8 din apropierea municipiului Pașcani. În comuna Mogoșești-Siret, la intersecția celor două autostrăzi, Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu constructorii fiind așteptat însă și de către primarii PSD din zonă sau simpli membri ai organizației.

Aici, inginerii au discutat despre progresul făcut la cele două obiective. Astfel, potrivit acestora, progresul este de 24%, undeva de peste 6 la sută față de ceea ce noi am prognozat. Probleme, spun inginerii, este că sunt multe instalații de la TransGaz dar și stâlpi electrici pe traseu.

„Promitem că până la sfârșitul anului depășim 60%. Vrem să ajungem și la primul strat de asfalt pentru că din spate deja s-a început balastarea autostrăzii”, au transmis lucrătorii autostrăzii premierului.

„Ăsta este turbionul, un nod unic în țară între Autostrada A7 și A8.  De fapt asta este lucrarea cea mai frumoasă, turbionul, primul din România cu două autostrăzi care se intersectează”, a spus printre altele și Marcel Ciolacu.

Promisiuni de progrese până la final de an

Inginerii au mai explicat premierului care sunt următorii pași spre finalizarea autostrăzii și au spus că vor face progrese tot mai mari până la sfârșitul anului.

„Astăzi am beneficiat de vizita premierului Marcel Ciolacu, însoțit de Ministrul Sănătății și de Ministrul Fondurilor Europene, d-l. Adrian Câciu, pentru a respecta ceea ce am transmis încă de acum câteva luni: că vom verifica periodic lucrările unui proiect foarte important pentru județul nostru, autostrada A7. Lucrările după cum se poate vedea evoluează într-un mod corespunzător. Avem nevoie de aceste investiții, avem nevoie de continuarea acestui program pe care premierul Marcel Ciolacu și l-a asumat, nu numai ce privește investițiile în infrastructura rutieră A7 și A8, dar și în continuarea programului de investiții în zona medicală prin construirea noului Spital Regional de Urgență la Iași. Beneficiem de un parteneriat corect atât cu premierul Marcel Ciolacu cât și cu miniștrii din Cabinetul domniei sale în așa fel încât județul Iași să beneficieze de investiții și să putem reduce decalajele pe care le avem în momentul de față raportându-ne la celelalte regiuni a României”, a declarat prefectul județului Iași, Bogdan Cojocaru.

Spre finalul vizitei, primarii prezenți și membrii PSD au discutat cu Marcel Ciolacu după care au făcut o fotografie de grup alături de premier. Discuții a avut și candidatul PSD Dumitru Pantazi cu Ciolacu.

Autostrada A7, cunoscută și ca „Coloana Vertebrală” a Moldovei, este un proiect de infrastructură care începe să prindă contur în mod spectaculos. Pentru Moldova, această autostradă reprezintă o șansă reală de dezvoltare economico-socială. Ea va conecta principalele orașe din acest teritoriu cu restul țarii și va facilita circulația rapidă și sigură a cetățenilor. Mai mult decât atât, aceasta va crea oportunitate pentru investitori și va stimula crearea de locuri de muncă.

Unul dintre cele mai impresionante aspecte ale Autostrăzii A7 este nodul rutier planificat la intersecția cu Autostrada A8. Se preconizează că acest nod va fi amenajat ca o turbo-girație, oferind astfel o soluție eficientă pentru gestionarea traficului intens în zonă. Această inovațiune nu doar facilitează fluxul rutier, dar contribuie si la reducerea ambuteiajelor pe drumurile principale.

FOTO:

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

Un BMW a ars ca o torță în suburbia Gâștești – Pașcani

Un incident nefericit a avut loc duminică, 15 septembrie, pe drumul național 28 A, între ...