Acasă » Administratie » VIDEO | Spațiul verde din Pașcani, recent amenajat, depozit de conducte pentru ApaVital
pmp

VIDEO | Spațiul verde din Pașcani, recent amenajat, depozit de conducte pentru ApaVital

Primăria Pașcani amenajează spațiul verde pentru ca ApaVital să își creeze spațiu de depozitare. Cel puțin asta reiese dintr-o postare făcută de un angajat din cadrul Primăriei pe rețelele de socializare. În urmă cu circa două zile, lucrătorii Apa Vital au fost surprinși de Laura Pașcu cum practic își bat joc de municipalitate și de domeniul public. În urma lucrărilor de amenajare a rețelei aceștia au adus mai multe conducte ce urmează a fi utilizate pe proiectul POIM și depozitate pe spațiul verde de pe strada Grădiniței, în apropiere de sensul giratoriu de la JYSK.
Zona a fost amenajată în integralitate în urmă cu peste o lună de zile din fonduri de la bugetul local, banii pășcănenilor. Actuala conducere a primăriei se mândrea cu faptul că a reușit performanța de a da o altă înfățișare zonei. Cei de la ApaVital nu au fost pare interesați nici ei de investițiile primăriei și au găsit de cuviință să depoziteze mai multe țevi în acea zonă.
„Am să le transmit să refacă toată zona. Tot ce a fost stricat să le refacă. Am să vorbesc cu cei de la seră să vedem dacă își revine gazonul, dacă nu să refacă. Am vorbit să nu facă fiecare cum îi tună prin cap mai ales că am tot discutat pe la ApaVital de problemele de prin oraș. Că au tot fost. O să revin cu detalii după ce discut mai multe cu ei”, a declarat viceprimarul Cristian Rățoi.
„Partenerii contractuali ai Apavital în implementarea marelui proiect POIM, au „vărsat” conductele pe spațiul verde din zona sensului giratoriu de pe str. Grădiniței, care tocmai a fost reabilitat anul acesta, cu fonduri din bugetul local. Constructorii au în cadrul ofertei a parte specială numită „organizarea de șantier” care trebuie să fie, cred, o zonă clar delimitată, în care trebuie să-și tină materialele, utilajele, etc. și care să fie păzite. Poate se găsește cineva să verifice aceste documente …”, scrie Laura Pașcu pe pagina de socializare.

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cimitirul vechi din Pașcani rămâne la biserică. Inițiativa lui Vlad Macovei a fost votată de toți consilierii prezenți

Pășcănenii nu vor plăti taxe pentru morminte în cimitirul vechi. Consilierii au decis să rămână ...