STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » CULTURAL » Educatie » Volume din operele poetului Mihai Eminescu, donate de deputatul Năcuță școlii din Gâștești – Pașcani
pmp

Volume din operele poetului Mihai Eminescu, donate de deputatul Năcuță școlii din Gâștești – Pașcani

Biblioteca Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” din Gâștești s-a îmbogățit cu 11 volume de carte din operele cunoscutului poet Mihai Eminescu. Donația a venit din partea deputatului PNL, pășcăneanul Sorin Năcuță, fost elev al unității de învățământ.
„Fond nou de carte la Biblioteca Școlii Gimnaziale ,,Ion Creangă” Gâștești. Inițiativa Asociației ACVO a adus 1000 de cărți în Biblioteca Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” din Gâștești. Când eram elev al acestei școli și nu aveam PC și telefon performant, cărțile din această bibliotecă m-au bucurat și educat. În amintirea acelor timpuri frumoase, am donat și eu Bibliotecii 11 volume din operele poetului Mihai Eminescu.
„Există neurologi care spun că toată informaţia pe care o acumulăm din mijloacele electronice se acumulează în emisfera stângă a creierului, iar informaţia pe care o obţinem în urma lecturii se înmagazinează în emisfera dreaptă a creierului. Emisfera stângă are capacitatea de a se reseta din timp în timp. Încercaţi să vă aduceţi aminte o informaţie pe care aţi luat-o de pe Internet acum o săptămână. Nu o să vă mai aduceţi bine aminte. Veţi vedea însă că o poezie pe care aţi învăţat-o în copilărie o ţineţi minte toată viaţa”
Nu știu dacă se întâmplă așa cu imformația, dar cu siguranță, atunci când citești o carte în liniște și cu atenție, îți formezi o viziune proprie asupra acțiunii descrise, îți fixezi noțiunile de gramatică, îți dezvolți capacitățile de exprimare și ceea ce ai lecturat nu se uită ușor. Felicitări Asociației ACVO, pentru inițiativă, felicitări d-nei director Monica Pleșcan pentru înscrierea și rezultatul din cadrul acestui proiect!”, a precizat deputatul Sorin Năcuță pe pagina sa de Facebook.

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...