Acasă » CULTURAL » Ziua Culturii Naționale celebrată la Piatra Neamț
pmp

Ziua Culturii Naționale celebrată la Piatra Neamț

 

Centrul pentru Cultură și Arte “Carmen Saeculare”, în parteneriat cu Asociația “Pro Valores”, organizează, în cadrul proiectului “Eternul Eminescu”, un spectacol deosebit de poezie și muzică, în care versurile Poetului Naţional se vor împleti cu armonii imaginate de alți doi stâlpi ai culturii române: George Enescu și Dinu Lipatti.

 

Invitaţii celor două instituţii organizatoare sunt doi artiști de primă valoare: actorul Adrian Titieni și pianistul Horia Maxim. Prezentatorul spectacolului va fi Sebastian Crăciun, realizator de emisiuni la Radio România Cultural.

Evenimentul va avea loc duminică, 14 ianuarie 2018, de la ora 17:00, la sala “Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ.

 

Intrarea se va face pe bază de invitaţie, care poate fi solicitată la secretariatul Centrului, strada Ştefan cel Mare, nr. 3A, tel. 0233.21.40.26.

“Eternul Eminescu” se înscrie, în acest an, unui dublu eveniment naţional: Ziua Culturii Naţionale şi Centenarul Marii Uniri.

Ziua Culturii Naţionale marchează împlinirea a 168 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, cel despre care criticul literar Titu Maiorescu, mentorul Junimii, spunea: “Pe cât se poate omeneşte prevedea, literatura poetică română va începe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui şi forma limbei naţionale, care şi-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a veşmântului cugetării româneşti.”

Totodată, “Eternul Eminescu”, primul proiect cultural al Centrului pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” în noul an, reprezintă debutul manifestărilor culturale dedicate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1918. Instituţia îşi propune ca toate proiectele cultural ale anului 2018 să se desfăşoare sub genericul Centenarului.

 

***

Adrian Titieni

Actorul Adrian Titieni este recunoscut în egală măsură pentru rolurile pe care le-a jucat pe cele mai importante scene ale teatrului românesc, în regii semnate de adevărați maeștrii, cât și pentru filmografia de invidiat. De asemenea, este profesor universitar la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L.Caragiale”, instituție pe care a și condus-o în calitate de rector. Dintre numeroasele premii cu care a fost onorat amintim: Premiul pentru cel mai bun actor de comedie la FESTCo 2008, Premiul pentru cel mai bun actor la Festivalului Internațional „GrandOff”, Varșovia (2010), Premiul pentru interpretarea masculină, în cadrul Premiilor Uniunii Cineaștilor din România (2011), Premiul Gopo pentru cea mai bună interpretare masculină pentru rolul doctorului Crișan din filmul lui Adrian Sitaru, “Din dragoste cu cele mai bune intenții” (2012). În anul 2016 i s-a acodat Premiul Bayard pentru cel mai bun actor, pentru rolul tatălui din „Ilegitim”, de Adrian Sitaru, la Festivalul Internațional al Filmului Francofon din Namur (Belgia) și, de asemenea, a fost distins de Festivalul Național de Film de la Chicago cu Premiul “Silver Hugo” pentru cel mai bun actor, pentru rolul din filmul lui Cristian Mungiu, „Bacalaureat”.

 

Horia Maxim

Pianistul Horia Maxim este „… un interpret captivant, cu un tuşeu superb şi o tehnică impecabilă, sobru, dar cu o sensibilitate voit „bine temperată”, cu o inteligenţă şi o claritate în exprimare regăsite în construcţia riguroasă şi fluentă, având şi anvergură şi strălucire şi poezie…” (Anca Florea –www.onlinegallery.ro)

Considerat a fi unul dintre cei mai buni pianişti ai generaţiei sale, Horia Maxim este un muzician a cărui prezenţă constantă pe scena sălilor de concerte oferă una dintre cele mai importante referinţe despre talentul său artistic. Anvergura staturii sale de interpret este sugerată, nu mai puţin, de complexitatea expresiei muzicale demonstrate de acesta în abordarea unui repertoriu vast şi complex, atât ca solist concertist – colaborator, în peste cinci sute de concerte, al majorităţii orchestrelor simfonice din România – cât şi ca partener al unor importanţi interpreţi români şi străini (ex. “Maxim Quartet” – grup constituit în anul 2011), în recitaluri camerale susținute pe scene din ţară şi din Germania, Franța, Italia, Austria, Israel, Japonia.

Horia Maxim este invitat să participe, frecvent, la festivaluri naţionale şi internaţionale, câteva dintre cele mai importante fiind: „Europäische Wochen Festspiele“ (Passau, Germania), Festivalul Internațional “George Enescu“ (București), „Israel Festival” (Ierusalim, Israel), „Nuova Consonanza“ (Roma, Italia).

Realizările sale cuprind numeroase înregistrări, Horia Maxim interpretând, printre altele, un număr semnificativ de creaţii muzicale în primă audiţie. De asemenea, a înregistrat variate lucrări pianistice pentru coloana sonoră a unor filme produse în Franţa şi Statele Unite ale Americii. În paralel cu activitatea solistică, Horia Maxim desfăşoară o activitate pedagogică susţinută, în cadrul Universității Naţionale de Muzică din Bucureşti. În această calitate este invitat, deseori, să susțină importante proiecte de educație (cursuri, competiții) românești și internaţionale.

 

About Redacția

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

De la anul, pășcănenii vor plăti mai mult la serviciile de apă. ApaVital anunță scumpiri cu 1 ianuarie

APAVITAL S.A. ajustează de la 1 ianuarie 2025 prețurile și tarifele la serviciile de apă ...