Ziua Europei, Ziua Independenţei proclamată în 1877 şi Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial 1945 – sunt motivele de sărbătoare pentru poporul român, în ziua de 9 mai. Cu aceasta ocazie, cei de la Casa de Cultura „Mihail Sadoveanu” din Pascani au stabilit pentru marți, 9 mai 2017, începând cu ora 11.00 o decernare de premii. „Vom marca sărbătorirea celor trei date istorice importante pentru poporul nostru. Cu această ocazie vom decerna premiile concursului de desene „9 mai Ziua Europei”. Momentul artistic va fi susținut de Mini Band Trubadurii condus de prof. Mihăiță Atomei. Evenimentul va avea loc în holul instituției”, precizeaza cei din institutia culturala.
