Producătorul de drojdie a semnat un contract de sponsorizare cu Asociația Casa Share, din Iași, în valoare de 100.000 de lei, bani care vor fi folosiți pentru a cumpăra materialele sanitare atât de necesare pentru ca personalul medical să poată lupta eficient contra noului coronavirus.
“În perioade dificile, precum cea prin care trecem acum, când pandemia de coronavirus afectează întreaga planetă, solidaritatea și responsabilitatea socială sunt esentiale. Vrem astfel să mulțumim cadrelor medicale pentru eforturile depuse în lupta cu noul coronavirus. Încurajăm orice ajutor dat celor care sunt în linia întâi în aceste momente dificile. Totodată, apreciem eforturile depuse de Asociația Casa Share pentru ca aceste măști, combinezoane și teste rapide să ajungă, în cel mai scurt timp, la personalul medical de la Spitalul “Sfânta Parascheva” din Iași”, declară Cristina Hanganu, director de vânzări Rompak Pașcani.
Fabrica Pakmaya din Pașcani funcționează la capacitate maximă în această perioadă, fiind luate toate măsurile necesare pentru ca sănătatea celor 200 de angajați să fie protejată. ”În vederea operării în bune condiții, a evitării blocajelor activității economice și a imposibilității livrării către unitățile de alimentație publică (hipermarketuri, supermarketuri, magazine de proximitate etc.), societatea noastră a implementat la nivelul unității de producție măsurile necesare funcționării în parametri normali, astfel încât să fie asigurată atât siguranța și sănătatea angajaților, cât și a produselor fabricate, respectând cu strictețe indicațiile Ministerului Sănătății”, susțin reprezentanții companiei. Citește mai multe pe Capital.ro
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
