Acasă » REGIONAL » Harlau » Amenzi de peste 7 000 lei la Hârlău în doar două ore de controale
pmp

Amenzi de peste 7 000 lei la Hârlău în doar două ore de controale

În cursul zilei de ieri, polițiștii din orașul Hârlău au acționat, pe raza de competență, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și prevenirea accidentelor rutiere. Controalele au avut loc în intervalul orar 10.00 – 12.00.

„În cadrul acțiunii au fost controlate 29 de autovehicule și au fost legitimate 42 de persoane, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de 7.480 de lei. De asemenea, au fost retrase două certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare. Spre exemplu, un bărbat, de 51 de ani, din municipiul Iași, a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 1.305 lei, fiindu-i retras certificatul de înmatriculare, deoarece a condus un autoturism, pe DE 58, pe raza localității Cotnari, cu viteza de 93 km/h control radar, sectorul de drum fiind limitat la 50 km/h. De asemenea, acesta avea inspecția tehnică periodică a autoturismului expirată”, precizează reprezentanții IPJ Iași.

 

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cimitirul vechi din Pașcani rămâne la biserică. Inițiativa lui Vlad Macovei a fost votată de toți consilierii prezenți

Pășcănenii nu vor plăti taxe pentru morminte în cimitirul vechi. Consilierii au decis să rămână ...