Lucrările pe Autostrada Moldovei (A7) continuă într-un ritm alert, iar ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că mai multe secțiuni vor fi date în folosință anul acesta. Pe lotul Mizil – Pietroasele (28,35 km), realizat de o asociere româno-bulgară, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 98,6%. Cu toate acestea, problema pasajului de la kilometrul 20 trebuie soluționată rapid pentru ca circulația să fie deschisă în luna aprilie.
Ministrul Transporturilor a subliniat că „constructorii sunt mobilizați foarte bine, în special între Mizil și Adjud”. El a confirmat că anul acesta se va putea circula cel puțin pe sectorul Focșani – Adjud (49 km), iar în 2025 întreaga autostradă de la Ploiești la Pașcani, finanțată prin PNRR, va fi finalizată.
Stadiul lucrărilor pe alte loturi
Pe lotul Pietroasele – Municipiul Buzău (13,9 km), realizat de un constructor turc, progresul este de aproximativ 40%, iar lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul anului. Până atunci, se va asigura descărcarea de pe lotul Buzău – Vadu Pașii, unde constructorul român lucrează la podul peste râul Buzău.
”Constructorii turci de pe Lotul Pietroasele-Municipiul Buzău (13,9 km) au avansat până la 40% și vor finaliza lucrările până la sfârșitul acestui an. Până atunci vor asigura descărcarea de pe Lotul Buzău-Vadu Pașii, unde constructorul român lucrează în acest moment la podul peste râul Buzău. Pe secțiunea dintre Focșani și Bacău (95,9 km), același constructor român a ajuns la stadii cuprinse între 25% și 45%”, mai declară Sorin Grindeanu.
Pentru secțiunea dintre Focșani și Bacău (95,9 km), același constructor român a atins stadii de execuție cuprinse între 25% și 45%.