Preotul Pavel Postolachi, declarat Cetățean de Onoare al municipiului Pașcani. Municipiul Pașcani are un nou Cetățean de Onoare. Consiliul Local a aprobat, în unanimitate, acordarea acestei distincții preotului Pavel Postolachi, slujitor al Catedralei Ortodoxe „Pogorârea Sfântului Duh”, în semn de recunoaștere a activității sale pastorale și a contribuției aduse comunității pășcănene.
Ads
Proiectul de hotărâre a fost inițiat de consilierul local PSD Vlad Macovei și a fost susținut de toți consilierii prezenți, preotul Pavel Postolachi devenind astfel cel de-al 22-lea Cetățean de Onoare al municipiului Pașcani.
Ședința a început cu un mesaj al preotului
La începutul ședinței ordinare, preotul Pavel Postolachi a adresat un scurt mesaj consilierilor locali și și-a cerut scuze că nu poate rămâne până la finalul lucrărilor, întrucât trebuia să participe la înmormântarea unui coleg preot.
În timpul dezbaterilor, inițiatorul proiectului, Vlad Macovei, a propus ca ceremonia oficială de înmânare a titlului să fie organizată la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh”, acolo unde părintele își desfășoară activitatea pastorală.
Peste 40 de ani în slujba Bisericii și a comunității
Despre activitatea și parcursul preotului Pavel Postolachi a vorbit în plen consilierul local PSD Emilia Coșniță, care a evidențiat implicarea acestuia în viața religioasă și socială a municipiului.
Născut în 1958, părintele Pavel Postolachi slujește de peste 40 de ani, perioadă în care a ocupat, pentru o lungă perioadă, și funcția de protopop, fiind una dintre personalitățile marcante ale vieții spirituale din zona Pașcani.
Acordarea titlului de Cetățean de Onoare reprezintă o recunoaștere oficială a contribuției sale la dezvoltarea comunității și la promovarea valorilor creștine și morale în municipiu.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

