Gabriela Nedelcu revine în Consiliul Local Pașcani. Fostul viceprimar PSD a depus jurământul. Legislativul local al municipiului Pașcani are, începând de astăzi, un nou membru.
Ads
Gabriela Nedelcu, reprezentant al Partidului Social Democrat organizația Pașcani, a depus jurământul în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local și revine astfel în administrația locală.
Gabriela Nedelcu îl înlocuiește în Consiliul Local pe fostul consilier PSD Sorin Olariu, ocupând locul rămas vacant pe lista formațiunii politice.
Odată cu validarea mandatului, noul consilier local a fost desemnat și membru al Comisiei Economice din cadrul Consiliului Local Municipal Pașcani, unde va participa la analiza proiectelor privind bugetul, investițiile și patrimoniul administrației locale.
Gabriela Nedelcu nu este la primul mandat în administrația publică. Aceasta a ocupat funcția de viceprimar al municipiului Pașcani în perioada în care primar era Dumitru Pantazi, dar a deținut și funcția de deputat din partea PSD.
În prezent, Nedelcu deține funcția de inspector școlar general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Iași (ISJ Iași).
În mandatele anterioare din Consiliul Local, aceasta s-a remarcat prin numeroase intervenții și poziții critice la adresa actualei administrații conduse de primarul Marius Pintilie.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

