Din lipsă de argumente și activitate administrativă, primarul Marius Pintilie se pozează și se laudă cu proiectele celor de la PSD. Mai precis cu proiectele inițiate de fostul primar Dumitru Pantazi.
Pe rețelele de socializare edilul șef s-a pozat la ieșirea din Pașcani ilustrând iluminatul modern, stradal și pietonal, de care municipalitatea beneficiază. Însă proiectul inițiat de vechea administrația PSD, când primar era Dumitru Pantazi, era aspru criticat de consilierul de la acea vreme, Marius Pintilie.
În ședința ordinară de Consiliu Local, social democrata Gabriela Nedelcu a adus la cunoștința executivului atitudinea critică a consilierului Marius Pintilie și atitudinea de mândrie pe care același Marius Pintilie o are acum pe aceleași proiecte dar în calitate de primar.
„Legat de investiții, dă bine în poze că avem iluminat decent la intrare în oraș dar când erați consilier local v-ați opus vehement, jignind consultantul alături de colegii dvs. și acum sunteți mândru de acest proiect. Aduceți-vă aminte că ați fost împotriva acestui proiect.
La fel și la proiectul privind Ambulatoriu. Este și acesta un proiect lăsat în implementare de administrația Pantazi. V-a trebuit și a trecut trei ani de zile să ajungeți în această fază.
Toate proiectele europene lăsate de administrația Pantazi sunt într-un stadiu foarte avansat de întârziere. Atât eu cât și colegii mei v-am solicitat rapoartele de progres (stadiul fiecărui proiect – n.r.) și nu le-ați pus la dispoziție pentru că pun în evidență faptul că nu v-ați implicat suficient și nici nu v-ați asumat managementul acestor proiecte astfel încât să fie finalizate conform contract. La finalul anului în momentul în care nu le veți închide aceste proiecte, și fizic nu vă ajunge timpul să le finalizați proiectele lăsate de administrația Pantazi, toate cheltuielile aferente vor reveni bugetului local. Povara va fi nu mare, foarte mare”, a atras atenția consiliera PSD, Gabriela Nedelcu.
„În ceea ce privește alte proiecte, cel de la cimitir spre exemplu, era prioritatea zero. La fel, a trecut trei ani de zile și nu s-a mișcat o piatră acolo. Ați motivat în diverse rânduri că nu avem autorizație de la Ministerul Educației să se demoleze clădiri, să se facă căi de acces, am repetat să mergeți la ministru să spuneți că în Pașcani oamenii nu au cimitir. Nu au loc de veci. Nici o atitudine!
Piața din Vale, alt proiect blocat! Pășcănenii trebuia să aibă piață modernă că ați avut proiect cu toate procedurile derulate. Nimic! Am aprobat toți consilierii împrumuturi pentru a nu pune o povară pe bugetul local ca să faceți piața și cimitirul. Sunt doi ani și ceva de când avem banii în cont, plătim rate, dobânzi și aceste proiecte nu s-au realizat. Execuția bugetară lansată nu dovedește eficiența administrației PNL”, a fost concluzia social democratei.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
